Într-o după-amiază din luna mai, m-am hotărât să plec la Aain Dziab (Izvorul Lupului), stațiunea balneo-climaterică aflată la numai câțiva kilometri de Casablanca, pentru a urmări un apus de soare. Pentru marocanii care locuiesc pe litoralul oceanului Atlantic, apusul soarelui este un fenomen banal; nu același lucru se poate spune despre mine, care m-am născut și am trăit în Bacău, unde soarele răsare de pe un deal și apune pe un altul.
Din centrul orașului am luat autobuzul care făcea legătura cu Aain Dziab. Lângă mine s-a așezat un bărbat cu părul "sel et poivre" (sare și piper), cu tenul alb și ochii verzi, ca ai berberilor din munții Kabiliei. Cămașa cu mâneci scurte, din mătase de culoare gălbuie, lăsa să se întrevadă un abdomen suplu. Pantalonii de culoare mov, confecționați dintr-un material ușor și mocasinii din piele de cămilă completau ținuta unui om care se simte "á l’aise" (comfortabil). S-a întors spre mine și mi-a întins o mână cu degete lungi, care aveau buricul deosebit de cărnos.
- "Bonjour", m-a salutat el, nu sunteți "monsieur le professeur" al Jamilei? În acel moment mi-am dat seama că domnul de lângă mine era Abdarrahim (Servitorul Milostivului), tatăl Jamilei (Frumoasa), una dintre studentele mele. Avusesem ocazia să-l cunosc într-o pauză la Institutul Industrial Superior din Casablanca. I-am răspuns la salut, i-am strâns mâna și am intrat în vorbă cu el. Așa am aflat că merge la Aain Dziab ca să bea o bere.
- Dar, Coranul nu interzice consumul alcoolului? l-am întrebat eu.
- Consumul de alcool este interzis de Coran cu grade diferite de fermitate în trei surate. Astfel, în surata a II-a (Vaca), versetul 219, se afirmă că păcatul de a bea vin prevalează asupra unor avantaje pe care le-ar aduce această ocupație. Mai departe, în surata a IV-a (Femeile), versetul 43, se atrage atenția credincioșilor să nu intre "sucara" (beți) în moschei. În surata a V-a (Platoul servit), versetul 90, toți musulmanii sunt îndeamnați să se abțină de la consumul de vin, deoarece împiedică oamenii să-și amintească de Allah. Eu am fost crescut la țară în spiritul religiei musulmane. Până când am plecat la muncă în Franța, făceam toate rugăciunile și nu consumam alcool. Dar, în cei 30 de ani de activitate în turnătoria franceză, m-am obișnuit să fac numai rugăciunea a treia - "al aasar".
- Ce înseamnă "al aasar"? l-am întrebat eu.
- Trebuie să știți că una din obligațiile importante ale oricărui musulman este de a face rugăciune de cinci ori pe zi: "al fajr" (zorile), "adz dzohr" (amiaza), "al aasar" (mijlocul după-amiezii), "al maghrib" (apusul soarelei) și "al iișa" (lăsarea nopții). Înainte de rugăciune este necesar să se efectueze o toaletă personală: spălarea feței, a mâinilor până la cot, a picioarelor de la gleznă în jos.
- Am înțeles. Vă rog să continuați.
- În Franța a început să-mi placă berea, vinul, coniacul, chiar și whisky-ul. În fiecare zi, după ce ieșeam de la lucru, în drum spre casă, mă opream la o moschee pentru a efectua ritualul rugăciunii „al aasar”. Apoi, mă așezam la masa unei terase unde, în timp ce sorbeam două-trei halbe de bere, citeam un ziar sau priveam cu nesaț agitația străzii. Consumam alcool cu moderație și m-am îmbătat numai o singură dată, din curiozitate. Consideram că merit să-mi permit această extravaganță. Acolo mă prezentam în glumă comesenilor mei ca fiind un "cognaqué" sau un "whiskyé". Mândru de aceaste contribuții aduse lexicului limbii franceze, Abdarrahim s-a oprit, ca să vadă reacția mea.
- Sunteți un "aalim" (savant) l-am flatat eu. Încurajat de remarca mea, Abdarrahim a reluat firul povestirii:
- Realitatea este că, în general, noi, arabii, am iubit și iubim băuturile alcoolice într-o măsură atât de mare, încât am dezvoltat de-a lungul istoriei chiar și așa-numita poezie "hamria" (bahică). Un reprezentant strălucit al acestui curent literar a fost califul Al Ualid II (743-744), fiul lui Abu Al Ualid Hisam, al cărui imperiu se întindea de la Ind până în Pirinei.
Eram tentat să fiu de acord cu Abdarrahim. În Maroc am văzut multe baruri deschise pentru turiștii străini, care de fapt erau pline cu localnici. Unii dintre ei ies din baruri "pe trei cărări" și se urcă la volan fără să-și facă procese de conștiință și fără teama de a fi amendați sau de a li se suspenda permisul de conducere, deoarece în codul rutier marocan nu există delicte legate de... starea de ebrietate!
Autobuzul a ajuns în stația centrală din Aain Dziab. Abdarrahim m-a invitat să beau o bere în compania lui. I-am răspuns că-i accept invitația, punând condiția că îmi voi plăti consumația. El a fost de acord, așa că am ales o terasă situată peste drum de "Tahiti plage", denumită la fel ca celebra plajă de pe Coasta de Azur, unde, în anii ’50, Brigitte Bardot și-a expus nurii dezgoliți, inaugurând o modă care s-a răspândit în toată lumea. Ne-am așezat la o masă situată la primul etaj, de unde aveam panorama plajei și a oceanului. Am comandat cîte o halbă de bere marocană "Flag speciale". Eu aveam o curiozitate:
- De ce în codul rutier marocan nu există delictul de a fi în stare de ebrietate?
Abdarrahim a făcut o pauză cât să-și moaie buzele arse de briză în spuma generoasă din "la choppe" (halba) aburită. Când a lăsat halba pe masă, era golită pe jumătate. S-a șters cu dosul palmei pe gură, m-a privit drept în ochi și mi-a răspuns scurt:
- Pentru că nu se dorește recunoașterea unei stări de fapt.
Pe terasă vedeam numeroși marocani, care îl imitau pe Abdarrahim și o întrebare retorică mi-a venit în minte: "in vino veritas"?