Forța destinului

Nu judeca pe alții, îmi spunea mama când eram copil, să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu. Și nici nu te mai lua la trântă cu fetele!
Au trecut anii și am uitat de povețele ei.
Vineri 23 februarie 2013, ora 14 și 30 de minute.
Vreme mohorâtă, norii stau să se prăbușească, plouă fără încetare de 24 de ore. Cu toate astea inima îmi cântă. Aud muzica ploii, fâșâitul ștergătoarelor și-admir verdele intens al grâului de pe câmp, din viteza mașinii. În dreapta, soția e mult mai atentă la muzica transmisă la Radio România Muzical, Uvertura...
-Te rog, uită-te, fă-mi plăcerea, fii părtașă la bucuria mea. De mult n-a mai fost grâul așa frumos. Pământul e îmbibat de apă dar nu băltește pe nicăieri. Categoric, în anul ăsta va fi o creștere economică!
Am dat radioul un pic mai tare. Crainica ne anunță că vom asculta o mare artistă, interiorizată, laureată a unor concursuri internaționale, Ceaikovski, Thibaut, Sibelius, interpretând Concertul în La Major de Mozart, dirijor Horia Andreescu, înregistrare din anul 2000. Întreaga mea atenție s-a concentrat la ceea ce urma.
Prima oară am întâlnit-o, sau mai bine spus, am văzut-o pe lăudata instrumentistă în 1998. Fusese invitată la Liceul Dinu Lipatti din București cu ocazia unei mari sărbători, întâlnirea cu Naumi Cambel! Nu știu în ce împrejurări ajunsese Naumi în România și de ce venise la acest liceu. Aflasem totuși din culise că faimoasa vedetă urma să sponsorizeze consolidarea clădirii liceului, grav afectată de-a lungul timpului. Cum de mă aflam și eu pe acolo?!! Eram tatăl violonistei Delia Diaconescu, elevă în acel an în clasa a X-a și domnul director o selecționase ca reprezentantă a elevilor la acea întâlnire. Urma să interpreteze o parte din Concertul pentru vioară și orchestră de Haciaturian, acompaniată la pian de doamna Olga Babagian.
Eram foarte mândru în acea împrejurare, mă pregătisem să înregistrez prestația fetei mele, din păcate, bodiguarzii celebrului top model au interzis cu desăvârșire fotografiatul, filmatul sau orice înregistrare audio!
Și era o înghesuială, mai ceva ca în Dealul Mitropoliei în noaptea de Înviere. Venise atâta lume s-o vadă pe Naumi, să o salute pe reputata violonistă! Ea, fostă elevă a liceului, ajunsă în culmea gloriei, urma să spună câteva cuvinte. Să fiu sincer, nu-mi amintesc nimic din ce discursuri s-au rostit atunci, așteptam înfrigurat momentul muzical.
De ce mi-am amintit acum, toate acestea? Parcă le văd, Delia înterpretând tumultuos partea a treia din Haciaturian, Naumi surâzând provocator și unduindu-și formele, iar celebritatea violonistică, manifesta o anume sfială, pe care o apreciam eu, ca fiind surprinzător de exagerată pentru o artistă cu-n asemenea palmares!
În sfârșit, astea erau amintiri care mi-au trecut prin minte ca un fleș al memoriei. Treptat muzica lui Mozart m-a acaparat. Și totuși eram nemulțumit. Nu de ploaia devenită torențială, nici de coloana auto care se mișca destul de încet la intrarea în Ploiești. Interpretarea era curată, ritmică, orchestra suna impecabil, la pupitru dirijoral se simțea bagheta lui Horia Andreescu, dar....
Solista parcă interpreta un studiu, insista în mod repetitiv pe aceeași idee, fără nuanțe diferențiate, totul suna la ea în permanență la fel, uneori da accente dramatice, destul ca să iasă din stil! „N-are fantezie, n-are imaginație, asta e, nu recreează textul muzical” m-am trezit vorbind. Soția mi-a făcut semn să tac! Desigur, era o interpretare din anul 2000, probabil de atunci a evoluat, că nu-i suficient să cânți doar curat și în ritm! Mai trebuia ceva, și acel ceva lipsea cu desăvârșire la interpretarea din 2000 a mediatizatei violoniste. „Dacă n-are, n-are, nu trebuie făcut un caz din asta, e o instrumentistă conștiincioasă, e solistă la o prestigioasă orchestră din capitală! Abia aștept s-o ascult din nou!” am spus ușor nervos. Au trecut 13 ani de la acea înregistrare. Câte se pot întîmpla într-un timp atît de lung! De exemplu, dacă a citit o carte pe trimestru înseamnă că a acumulat informația din 50 de volume. Și e puțin lucru?! Dar dacă n-a citit? Mă scutur înfrigurat, cât pe ce să pocnesc mașina din față!
Uvertura Forța destinului! S-o ascult în ropotul ploii și să fiu fericit! Ciudată împrejurare pentru cele trei, Naumi Cambel, violonista cu palmares și Delia Diaconescu. Destinul le-a adus împreună, pentru puțină vreme, pe aceiași scenă. Între timp faima lui Naumi a început să apună, stresul aparițiilor pe scenă o fac uneori să-și piardă cumpătul, solista interiorizată își continuă turneele prin țară, Mozart, Brahms... iar Delia...Luptă din răsputeri să ocupe un loc mai bun în ierarhia muzicală. Deocamdată este membră în Orchestra Giuseppe Verdi din Milano. Uneori se întreabă, oare doar asta e ținta pe care am putut s-o ating? În turneul recent făcut cu orchestra din Milano prin Rusia, și-a găsit răgaz cîteva ore. A rugat un coleg s-o însoțească, a luat un taxi și a vizitat muzeul Dostoievski din Moscova. Colegul italian nu citise nimic din ce scrisese acest colos al literaturii universale, totuși a însoțit-o. Și Delia, pentru puțină vreme, a regăsit în casa locuită de creatorul rus atmosfera și intimitatea personajelor din romanele preferate, pentru care, când era elevă (și făcea pauză după exercițiile de la vioară), încerca să învețe limba rusă, numai ca să-i citească în original pe Tolstoi, Dostoievski, Pasternak și Bulgakov.
Forța destinului.....Oare aș putea anticipa ce se va întâmpla cu foștii muguri umani, reuniți pe scena liceului bucureștean? Cei din copacii de pe marginea șoselei n-au înghețat în acest an și recolta, știu sigur, va fi abundentă....