- De faptul că, după Revoluție, agricultura a cunoscut, la noi, o „creștere pe dos”- se smulge Nimeni din tăcerea lui cea grea, adică o cădere dezastruoasă și invariabilă, căci și în urma „pomenii europene”, drama și neputința agriculturii se menține, nu vreau să vorbesc.

- Ce vreau să spun?!, își înnoadă Nimeni gândul început. România este al doilea mare producător agricol din Europa Centrală și de Est, după Polonia.
Un document recent relevă că, din mare exportator de produse agricole pe piața internațională, înainte de 1990, România a ajuns, astăzi, un mare importator.

... Îmi amintesc, însă, de felul în care se făcea agricultura înainte de Revoluție, continuă Nimeni, și, îndeosebi, de așa-zisa „politică de șosea a agriculturii”.

... Ne-au scos la câmp. Am lăsat mapele, hârtiile, pixurile în birouri și întreg personalul TESA din întreprindere a ieșit la câmp. Circa o sută de oameni, îmbrăcați și încălțați care de care mai original: unii în pantaloni lungi, strânși pe picior, alții în pantaloni scurți de doc; unii cu tricouri pe ei, alții cu cămăși multicolore sau în treninguri; unii cu ghete, alții în șlapi.

Am lăsat lucrul în industrie și am fost duși la prășitul porumbului. Dar, de fapt, nu la prășit, că numai de așa ceva nu putea fi vorba. Porumbul era înalt cât omul, bălăriile la fel. Nu se putea ști care era cultura adevărată: bălăriile sau porumbul. Pământul era uscat, crăpat pe alocuri și tare, încât sărea sapa din el. Noi aveam sarcina de a răzui iarba și a tăia bălăriile pe o adâncime de circa douăzeci de metri în lan, de-a lungul șoselei. Douăzeci de metri, atât cât să nu se vadă din mașinile ARO, care ar fi trecut pe șosea; să nu se vadă că lanul e neîngrijit, neprășit și neierbicidat.

Nimeni schimbă macazul gândului, venind în prezent:
- Ministrul Agriculturii a spus că România are capacitatea de a fi exportator de securitate alimentară, dacă îmbină armonios cercetarea cu stiința și cu condițiile naturale. Acesta a menționat că, la ora actuală, România își asigură doar cincizeci la sută din consumul alimentar.

Își amintește, apoi:
... Început de iulie, căldură toridă și porumbul înalt cât omul. Ne sufocam. După ora prânzului, practic nu se mai putea intra în lan.
Au înțeles și șefii că nu se poate respira.

Am dus sapele într-o curte mărginașă a satului din imediata apropiere. Acolo am băut apă rece, de la fântâna din curte, ne-am spălat de praf și transpirație și ne-am refugiat la umbră, care pe unde găsea, în așteptarea autobuzului, care să ne ia și să ne ducă înapoi, la întreprindere.

- Și acum, dragă Cineva, după douăzeci și ceva de ani de democrație autentică, străinii cumpără “pe rupte” teren agricol în România. Pe o treime din pământul arabil al țării cresc buruieni. Retrocedarea după revoluție și desființarea CAP-urilor a fărâmițat terenurile agricole din România în parcele mici și foarte mici, astfel că nu mai sunt rentabile. Fără sprijin de la stat, fermierii români sunt falimentari și au început să vândă masiv terenul agricol pe care îl dețin. Așa s-a ajuns la înstrăinarea unui milion de hectare din pământul fertil al României și asta nu mai este problemă de securitate națională.

... Un autoturism de culoare neagră, cu număr de înmatriculare „mic”, a oprit lângă noi. Din el au coborât o tovarășă și un tovarăș. S-au recomandat: tovarășa secretar cu probleme agrare, de la județ; tovarășul inginer agronom de la CAP-ul pe tarlaua căruia ne aflam în treabă.
- Cam devreme! Se pleacă devreme acasă, observa tovarășa secretar.
Cei doi s-au dus apoi să inspecteze lanul de porumb. Strâmbau din nas, nemulțumiți de prestația noastră.
- Ați făcut treabă bună, zicea tovarășa, dar puțină.
Ne dădea indicații desenând imaginar, cu degetul, pe una din laturile lanului.
- Mergeți nițel mai în adâncime. S-ar putea să vină tovarășul prim și are obiceiul să intre în lan. Dar nu intră chiar în adânc. Important e ca lanul să arate bine pe porțiunea dinspre șosea.
În continuare, îi spunea secretarului nostru de partid ce trebuia înfăptuit a doua zi.
- Grâul s-a făcut anul acesta din belșug, zicea tovarășa. Poate se face și porumbul, să scăpăm de sărăcie, brava ea, veselă, îndepărtându-se încet.

Trage aer adânc în piept și Nimeni stăruie în gândul său:
- Proprietarilor din România, terenurile agricole le sunt mai degrabă povară, decât sursă de venit. Motiv pentru care le lasă nelucrate și preferă să le vândă pentru orice sumă, oricui se arată interesat. Ministrul Agriculturii a încercat să le arate țăranilor că investitorii vin în România în număr tot mai mare:
“Pământurile nu se vând oricui, oricum și cu oricât, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole, în viitor, vor fi și mai valoroase. Păstrați-le și, eventual, îmbunătățiți și sistemul de ferme, poate adunați pământurile la un loc", a sugerat dumnealui. “Să nu vindeți pământurile acum. Chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Și ele au valoare și o să vedeți, în perioada următoare, presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piața funciară în România", a conchis ministrul.

... În grupul nostru a început bârfa.
- Mă mir că nu ne-a luat la rost, a zis un coleg slobod la gură. O cunosc. De obicei, țipă, înjură ca un birjar, face crize de isterie.
- Uitați-vă, mă, oameni buni, chiar și persoanele de încredere ale primului secretar îl mint. Ha, ha! Îl aduc cu ARO, iar din mașină, el vede ce trebuie: că porumbul e prășit. Și, bravo tovarăși! Vă felicit, tovarăși!
- Taci mă, că și acela știe. Vrea să se lase mințit. E o complicitate la scară largă, tovărășească...
- Ce mai, ne furăm căciula singuri.
- A zis că scăpăm de sărăcie. Dacă se face și porumbul...
- De datoria externă am scăpat, acum urmează să ne ghiftuim..., ha, ha..., o să ni se mărească rația de mălai pe cartelă.
- Vezi că se spune „abonament de alimente”, nu cartelă.
- Tot aia.
- Tăceți mă, că dacă ne aude tovarășa, ne reclamă la secretarul nostru de partid.
- Ete-te! Ce, eu n-o spun lui bărbatu-său că a intrat în lanul de porumb cu inginerul agronom și au făcut oareșce?!, a zis colegul care pretindea că o cunoaște. E, ce zici? Dă de dracu’, așa să știi!

... Oamenii au izbucnit în râs. Au râs cu poftă. De mult nu mai râseseră cu atâta poftă. De multă vreme. Râsul este curativ, susțin specialiștii în psihologie.

În spusele lui Nimeni răzbate gândul, ca o adiere:
- România este avantajată de noua reformă a Politicii Agricole Comune, care va asigura progresul, dar și potențialul agricol național. "Consider că, prin noua politică, agricultura României și dezvoltarea rurală sunt asigurate prin proiectele comunitare, cât și prin cele naționale. Important este ca politicile agricole ale României să aibă continuitate", a adăugat dânsul.

După un răstimp, Nimeni pentru el însuși: Am zis râsului: „Ești o nebunie!”, și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?”, Eclesiastul.