Asta e pentru tine, mamă!
Știu că am promis că-ți scriu, că vorbim la telefon o dată pe săptămână și că ne vedem de Paști și de Crăciun, știu și te rog să mă ierți că nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Singura scuză care are rost îi că am fost ocupat, mi-am făcut un nume și o familie și-ți scriu ca un bărbat - de la casa lui. Aș vrea să mă poți vedea, să-ți cunoști nepoții și nora. Pe ăl mic, Alexandru, îl dăm la școala din Vancouver în toamna asta, cel mare e deja la liceu. Nu știu de nu ți-am vorbit de ei, n-am vrut să-ți faci sânge rău că ei sunt aicea și mata ești departe. Te-aș întreba cum mai merge satul, oamenii, Nea Gorun și fetele lui, alea frumoase… dar nu zic nimic. Nu vreau să te gândești la alții când o să auzi vorbele astea venite din capătul lumii, de la singurul tău, mincinosul tău, fiu.
La muncă am fost avansat de două ori, port acum rangul de CEO al firmei și am propriul meu office și parking, bănui că nu pricepi ce-nseamnă toate astea, dar tre' să-ți spun, că mă arde la inimă, că eu îs aicea și-s singur...
Am auzit că Alexandra s-a măritat cu un bețiv și că ăla a nenorocit-o în bătăi. Ai! De eram acasă… cum îi mai rupeam eu cioantele la animal. Să-i spui la sor-mea că-s supărat pe ea, să stea ca proasta și să rabde în loc să-i trăznească una așa cum am învățat-o când cu cireșul ăl bătrân. Da’ de ne-om mai vedea înainte să ne cânte dom’ părinte prohodu’.
Merg, mamă, la biserică în fiecare zi. Slujba nu-i ca la noi, și uneori m-apucă doru’ de domnu’ părinte, alteori mi se pare că-i exact la fel. Vanessa, nevastă-mea, zice că-s nebun, că toate slujbele din tot pământul îs așa cum le știe ea. Jur, mamă, c-o cred și-mi văd de ale mele. Nu am atins-o de când îs…, de când suntem luați, decât cu respect și cu dragoste, tata poate sta liniștit în mormântul de pe deal.
Sar în sus la gândul că nu mai îi mult și ne-om întâlni toți, să văd și eu familia asta într-o casă, sau ce-o fi. Nevastă-mea o să-ți placă, maică, de bună și de frumoasă am luat-o și mi-a dat niște flăcăi sănătoși și deștepți, așa ca mine. Tot îs tata, știu, dar lasă-mă să zic că mă doare sufletul.
Sara îmi aduc aminte de poarta aia de lemn, aia de-am rupt-o când eram în a patra. Cum scârțâia ea și mă fierbea, până am rezolvat-o. Am știut că o s-o fur de la bătrân, dar nu puteam s-o mai aud, Alexandra plângea de mila mea încă dinainte să ajungă tata acasă. A fost o zi mare aia, nu că am luat bătaia, ci fiindcă am învățat că durerea trece. Lacrimile, maica mea, vin și trec, nu le lăsa să te culce.
La sfârșit, trebuie să-ți mulțumesc așa cum m-ai învățat, pentru toate. Viața mea și tot ce sunt acuma sunt făcute cu ajutorul tău. Nu ți-am zis că te iubesc de când îs și cred că o venit clipa: Te iubesc, maică, iartă-mă că n-am putut ajunge la înmormântare, să stau lângă Sanda și s-o sprijin. M-am gândit și la asta, și la multe de când am auzit. Dar, lângă mine cine sta, acum că tu nu mai ești? Răspunde-mi.