Virplex Cautinos este în mare formă. Alai Bâklai și-a făcut un local în Salonic. Pe Virplex l-a pus ospătar. Are nas de grec veritabil, dar se spune că unul dintre părinții săi, tatăl se pare, ar fi eston ori lituanian. Colegii săi îl apreciază, pentru că are mult fler, rapiditate, nu se-mbată, dar îi plac petrecerile, escapadele. Localul are specific oriental-mediteranean, mai bine zis levantin. Vin constant localnicii din toată Tessalia, dar și musulmani din Grecia ori din alte țări, pentru că Bâklai nu se zgârcește la mâncăruri, respectă gramajul, se aprovizionează cu de toate proaspete, prospețele și aduce cântăreți, orchestre tradiționale și moderne. Știți, o luați pe unde vedeți niște ruine ale zidurilor Tessalonicului, nu prea departe nici de Agora Aristoteles! Nu se poate să nu nimeriți din prima. La doi pași, golful. Marea Egee. Printre blocurile vechi și cu ferestre înalte, o să vedeți scris mare: “Trapeza arabă” (pe o placă, în traducere, ca să înțeleagă și gurmanzii, sau gurmeții români, aromâni).
Pâine și semințe prin apă. Plouă în toată partea nordică a Greciei, pedalează porumbeii în băltoace. De trece vreun copil prin pâlcul lor, se desprind ca un val negru-alb-argintiu. Și iar revin să ciugulească. Virplex a fost înștiințat duminică noaptea, după Florii, că trebuie neapărat să rămână în local. După ce a fost duminica zaiafet mare – multe grecoaice fiind înnebunite după aruncarea florilor din tăvi, iar bărbații melomani aplaudând-o și curtând-o insistent pe solista vocală – iată că săptămâna mare începe cu altă comandă importantă, aceasta totuși abia spre seară. Maselk Feitah, un bogasier din Siria, tocmai reușise să zdrobească toată concurența din Asia Mică și avea să-și mărite fiica, pe Besaiud, cu Nimgean Mustafa, un industriaș din Izmir. De ce se făcea nunta la Salonic? Pentru că naș era chiar fratele lui Alai Bâklai, care se ocupa cu negustoria de pește, calmar, icre, midii, stridii, fructe de mare, pe care le depozita, încă vii, într-o mare și modernă hală din Salonic.
În costumul de ospătar, elegant și cu șervetul restaurantului pe mână, Virplex se înfățișează la ora nouă dimineața în fața unei perechi, ce tocmai intrase, mai mult ca să nu stea în ploaie decât cu intenția să comande ceva serios.
- Kalimera! Ce ați vrea să serviți? Virplex întinde mai întâi tinerei, apoi și partenerului ei câte un meniu, redactat pentru localnici, în amănunt, pe grecește.
- Vinul casei, demidulce. Și midii, două porții.
- Mulțumim. Altceva? Nu? Imediat.
Virplex face o mișcare bruscă și agață două pahare, pentru că noii clienți le puseseră pe măsuța cu două rafturi, ca să fie mai aproape de cel care avea să-i servească.
Un zgomot de Big Bang. Tinerii clienți tresar, sar puțin de pe scaun. Bine că nu i-a atins niciun ciob. Doar unul, ascuțit ca un miniatural stilet, îl taie chiar la încheietura mâinii drepte pe Virplex, pentru că se grăbește să ia unul din pahare de lângă piciorul clientei. Nevasta patronului, Ghiulbera Bâklai, apăru tocmai atunci pe poarta restaurantului.
Clienții au fost rugați de către un alt ospătar, Dasan Mehmet, să aștepte, că vine imediat cineva să curețe, iar midiile se fierb pe loc.
Rana deschisă a lui Virplex este destul de stranie, pentru că se vede osul, însă nu sângerează mai deloc. Pe ospătar îl doare, parcă i-ar fi pus cineva sare pe ea.
- Nu mai servi și tu când nu te simți în stare! – îl dojenește patroana. În același timp formează pe mobil numărul medicului ei personal, și îl anunță pe Vangelis Vitanidis că i s-a accidentat ușor un angajat.
- Ce să fac, doamnă, Dasan moțăia în bucătărie. Tocmai voiam să închid și eu un ochi, pentru că trecuse micul dejun…
- Da, însă Dasan adoarme și din picioare. Iar dacă-l pui în somn să zică un banc la un ospăț, este în stare să-l debiteze pe la două-trei noaptea!

După un sfert de oră apare doctorul. Se uită la tăietură.
- N-o să se vindece până diseară! Eu i-aș da trei zile de refa…
- …cere?! – bulbucă patrona ochii la doctor. Nu-ți cere nimeni asta, nici nu se vaită nimeni!... Virplex, nu-i așa, ești bărbat, nu glugă de coceni! Fă-i repede ceva, cauterizează-i rana, nu știu…, fără Virplex nu putem s-o scoatem la capăt! – insistă doamna Ghiulbera. Ochii săi îl țintuiesc pe medic, acesta se lasă înduplecat, caută în geantă. Aplică o substanță, o pulbere de culoare deschisă, pentru închiderea rapidă a rănii, pune un plasture și pleacă.
- Afff! Mă ustură, arde carnea! – se plânge sincer Virplex. Două colege ospătărițe apar și ele cu ochii umflați mai mult de nesomn decât de somn. Imediat vine bucătăreasa, profitând că terminase de fiert midiile. Patroana îl dusese pe Virplex înăuntru, iar în sală rămăsese numai Dasan Mehmet, să se ocupe de cei doi tineri, care mâncau picioarele scoicilor, luând și din zeama fierbinte cu usturoi, oțet și multă lămâie. Le frigeau degetele, dar ei mâncau, cu pofta stârnită de ploaie. Beau vin roșu, tradițional.
- Ce-i, ce s-a întâmplat? – întreabă Atena și Elennis.
- Voi dormiți și eu mă tai de-atâta muncă de când sunt în picioare. Știți bine că n-am dormit deloc nici în noaptea de sâmbătă… Am spart două pahare, asta am făcut – le răspunde cu năduf Virplex, strângând din dinți și mușcându-și buzele nesuportând durerea ascuțită, cu nervii în pioneze.
- Ce-are, frate ? – întreabă și bucătăreasa de gardă, Frosina, care a venit recent din România, și muncește la „Trapeza arabă” din răsputeri, ca să trimită bani celor doi copii și soțului, aflați în Mangalia. Virplex îi explică amănunțit, pentru c-o știe pricepută și la farmece. De fapt, pe Frosina o cheamă Eufrosina și e de baștină din Limanu. Mai are un frate mai mare, care a rămas gospodar, agricultor în comună. Ea este de etnie lipovenească. Se ducea mereu la biserica pe stil vechi din 2 Mai. Idealul ei este ca bărbatu-su, Mihail, să reușească la un concurs de bucătari și să se mute definitiv, cu toată familia lor, chiar și cu părinții ei mai apoi, la Salonic.
- Stai puțin, că-l întreb imediat pe Mișa, cum să-ți treacă rana asta. Ia arată! Și brusc, dintr-o smucitură, îi desprinde rapid plasturele.
- Stop, stop! Afff! Pune-l la loc, imediat...
Bucătăreasa lipi repede plasturele, după ce văzuse ce văzuse.
- Alo, Mișa, ia uite ce-i ! Un coleg și-a făcut o rană urâtă pe la încheietura mâinii. De la un ciob de pahar. Spune-mi cu ce anume să i se oprească sângerarea. De fapt, cu ce ar fi bine să-i mai dăm! Dacă nu trece până diseară, când va începe aici o nuntă mare, turcească-siriană, ne halește patroana, ne mănâncă de vii! Iar colegul nostru trebuie să fie în formă. Ne e teamă să nu se infecteze...
Urmează o pauză. Mișa din capătul firului începe să-și dea cu părerea, Frosina ascultă, apoi închide mobilul, c-un zâmbet enigmatic pe față.
- Ce-i, ce-i? Ce ți-a spus? Patroana Ghiulbera Bâklai, la unison cu Elennis și Atena, bat din picior să le destăinuie.
- Mișa al meu a pățit-o de curând și el. Asemănător. Numai că la el a fost mult mai grav. Sunați repede ca să vină un taxi.
Patroana dă comandă pentru un taxi. Frosina le spune la ureche Atenei și lui Elennis ceea ce voiau să afle. Peste un minut, Bâklai pleacă din restaurant însoțit de patroana sa și de bucătăreasa Frosina.
Taximetristul este un polonez, stabilit de paisprezece ani în Grecia. A lucrat mult în construcții prin Pireu și Atena. Apoi și-a dat seama că taximetria e o bună afacere. Grecii sunt foarte comozi. Nu le place să ia nici autobuzul între localități. El e de baștină din Bucovina. Îi place mult suflaki. Tocmai mânca unul la o terasă, foarte aproape de “Trapeza arabă”, când a fost anunțat că ar fi vorba de o cursă urgentă.
- Unde poftiți să vă duc?
- La hala lui Margin Bâklai – răspunde doamna Ghiulbera – e cumnatu-miu!
- Da, știu, doamnă Bâklai. Bineînțeles că taximetristul se dă mare că ar cunoaște pe toți oamenii de afacere din Salonic. Accelerează pe străzi, ia curbele rapid, stropește pe câțiva saloniceni care n-au mai pomenit așa nesimțire – bine măcar că-i numai apă, nu și noroi.
- Gata. Am ajuns.
- Păstrează restul – și doamna Ghiulbera Bâlkai îi înmânează o bancnotă.
- Iasso!
Tustrei, Virplex, Frosina și patroana ajung. Frosina apasă la interfon. Li se deschide. Frosina îl ia de mână pe Virplex. Urcă amândoi în lift, apasă pe butonul cu cifra patru. Patrona ezită, se duce spre biroul cumnatului său, ca să-i spună ce și cum. Acesta dă un ordin rapid, unuia din angajații săi. "S-o însoțești până la etajul patru pe doamna Bâklai!"
Sus, la etajul patru, Frosina îl duce pe Virplex la unul dintre acvarii. Acesta își scoate plasturele, având o față mai înroșită, contrastând evident cu lividitatea și gălbejeala de dinainte. Niște peștișori subțiri, dreptunghiulari încep să-i pupe tăietura. Virplex începe să râdă, de parcă l-ar gâdila fără oprire cineva, simțind o senzație mai tare decât atunci când era sărutat cu limba de vreo grecoaică.
- Hei, cum îți e? – îl întreabă Frosina, amabilă.
- Fain, dar ăștia sunt nehaliți rău! Parcă n-au mai văzut sânge sau răni… Nhi-hi-hi! Nho-ho-ho! Uite-l pe acesta negricios – mă sfredelește drept în gingii, de parcă aș mânca dulceață de vișine și mi s-ar sterpezi dinții de-atâta dulce.
Virplex își scoate mâna din micul bazin cu peștii sărut. O strânge brusc pe Frosina de mijloc, chiar mai de jos.
- Ce faci, Virplex? Și pleosc, dosul zdravăn al palmei date de femeia trupeșă se-aude cu ecou. Mai tare decât în sala de restaurant, când se spărseseră paharele. Vuiește toată hala. Frosina își strânsese în ultima clipită pumnul, iar Virplex se-alege c-un ochi vătămat, care devine imediat unul pirateresc. I se înroșește brusc. Se vede acum o umflătură de cheag sub ochi, iar alta mai mare crescând deasupra pleoapei.
- Na. Să te-nveți minte! Nu te credeam așa…, parc-aveai fler, nătăflețule! Mișa te-ar spinteca dacă ai ști ce mi-ai făcut!
Se-aud tocurile patroanei. Intră.
- Gata? Ce-i la ochiul tău drept, Virplex, cine…?!
Virplex pune din instinct mâna la ochi. Nici nu îndrăznește să privească spre patroană, de rușine.
- Nimic, nimic, doamnă Ghiulbera. Uitați, mi-a trecut de tot rana, pot munci diseară. M-am lovit în colțul acvariului aceluia mare, cu nisetri și cegi de lângă ușă, când am intrat…
Eufrosina îl smuci și-i vârî la loc mâna în apă. Apoi trecu repede pe lângă patroană, luând-o încetișor de umeri.
- Dar de ce vi s-a-ntins rujul până pe-obraji, doamnă Ghiulbera?!...
După această întrebare, spusă foarte discret, la ureche patroanei, angajatei Eufrosina i s-a mărit consistent leafa. Scoțând la toaletă un șervețel, i-a șters imediat urmele de ruj care coborau și la decolteu, pe brațe...