Noiembrie începuse ca o adevărată lună de iarnă, cu o ploaie rece care se transformă încet-încet în lapoviță. În bălțile formate pe străzi se oglindeau blocurile triste și cenușii ale orașului. Mașinile treceau cu viteză prin ele, stropind trecătorii, e drept, tot mai rari de pe trotuare, care, de sub umbrele, nici chef să înjure nu mai aveau. Totuși, duminică vremea se îndreptă nițel și, în ciuda unui vînt tăios și rece, cetățenii micului tîrg din provincie, la fel cu miile de cetățeni din țară, și-au luat inima în dinți, au scuipat în sîn și au încins grătarele, astfel că fumul pastramei sau al mititeilor se ridica în aer, făcînd să avorteze de poftă cățelele din cartiere.
Tot cu începutul lunii s-a urnit și campania electorală, astfel că cei mai vrednici dintre adepții unuia sau altuia dintre candidați, și-au lipit afișele electorale unde vrei și unde nu vrei, dar, mai ales, peste cele ale adversarilor. De departe, cei mai organizați a fost tribul portocaliilor, care, îmbrăcați cu vestele lor țipătoare, la ora prînzului, au lăsat deoparte gălețile cu aracet și bidinelele și, la colțuri de bloc, au organizat grătare ad-hoc, vegheați îndeaproape de figura zîmbăreață a candidatului lor, lipită pe stîlpii de curent. De unde de neunde au apărut și banere improvizate cu mesajul de îmbărbătare „Băse e cel mai tare. Vă facem pe toți”. Era ca un fel de antrenament, joc de glezne în vederea vizitei președintelui, anunțată peste cîteva zile. Trecînd pe lîngă ei, Profesorul refuză politicos invitația la mititelul democrat pe care i-a adresat-o un coleg și închizîndu-și umbrela intră în cîrciumă, nu înainte de a o scutura de trei ori în pragul ușii.
- Bonjur de ziuă, salută el asistența de la mese. Asistența era alcătuită din Săndel, Poetul și Mișu electricianu’, ceilalți fiind învoiți pe motiv de nunți, parastase și alte botezuri. Bicuță se plîngea de chiria prea mare pe care i-o cerea proprietarul, iar Micăle aranja paharele în bar.
- E oameni răi, domnu Profesor, zise Bicuță. Eu abia îmi plătesc lumina și apa și acum vrea să-mi mărească și chiria. Cît aș fi eu de bun la suflet, tot am și dușmani care-mi vrea răul. S-a trezit acum apropritarul ca să revindece terenul și mi-a triplat chiria. A fost influențat de alții, că pînă acum nu m-a deranjat cu nimic. Da’ nici io pe el. Aici avea dreptate, nu-l deranjase de doi ani, nici măcar cu plata chiriei.
- E lumea interpolă din oraș, interveni Micăle. Vrea să-i ia terenul și să facă depozit. Am auzit eu pe unii de la impozite că în ipotenuza că îl evacuiază, vrea să vină a lu Costache cu depozitul de materiale. De aia i-a mărit chiria, să n-o poată plăti.
- Ipoteză, o corectă Profesorul. Ipotenuza e altceva, ține de geomatrie, de suprafețe.
- Păi, la suprafață mi-a calculat, zise Bicuță. Are dreptate Micăle, cică a găsit că e mai mare decît pe hîrtie.
- Eu, dacă iese chelul, plec din țară, zise Poetul. Că nu suport mîrlanii.
- Și unde să te duci? întrebă Săndel. Crezi că în altă parte e altfel? Și nici măcar nu știi vreo meserie, iar poezia nu-ți ține de foame. Măcar aici te mai ascultăm noi, chiar dacă nu prea înțelegem ce scrii tu acolo. și ceilalți crezi că sînt mai breji? Eu unul, nici măcar nu mă duc la vot. Vin aici, la Bicuță, și beau o țuică fiartă.
- N-am, mînca-l-aș, țuică, răspunse Bicuță. Poate vii matale cu ea de acasă, că aș bea și eu una coaptă.
- Păi atunci vin și eu cu un bidon de zaibăr, zise Profesorul. Că nici eu nu mă duc la vot. Poate punem și de-un grătar. Ce zici domnu Poet, aduci matahale pastrama?
- O aduc, dar nu e mai bine să cinstim și ziua de votare? În sensul că facem o secție în cîrciumă, aducem o cutie de pantofi și votăm aici. Adică ne alegem între noi, care iese dă de băut o săptămînă.
- Asta e o idee bună, dar deja se știe că va cîștiga Bicuță, spuse Săndel. Că n-o fi nimeni fraier să nu-l voteze, doar el e cu marfa.
- Ia spuneți, se aude că vine Băsescu în tîrg. Care mergeți să-l vedeți? întrebă Poetul. Eu m-aș duce, poate capăt niște pixuri, s-au scumpit la naibii la librărie. Că geci d’alea portocalii nu dau decît la membri.
- Că veni vorba de pix, interveni Profesorul, am un coleg care a fost pedelist pînă în septembrie, cînd a venit la Alexandria, președintele. Și a trebuit să participe și el la manifestație, i-au dus cu autobuzele din tot județul. Cu jafurile alea ale lui Comănescu, luate de la armată, care fac curse pe dos la Zîmbreasca, Vîrtoape și Necșești. Și ce credeți că a făcut colegul meu cînd a trecut președintele pe lîngă el?
- L-o fi pupat, presupuse Bicuță.
- Aș! I-a cerut un autograf pe un calendar.
- Și ce e cu asta? întrebă Săndel. Toți președinții dau autografe. Nu e nimic anormal.
- Asta așa este, răspunse Profesorul. Numai că, din grabă sau din emoție, colegul meu i-a dat să semneze cu un pix galben cu albastru, de la liberali. Și calendarul era cu Geoană. A doua zi a fost chemat la inspectorat și abia a lipsit să nu fie mutat la țară ca suplinitor, că inspectorul general e tot pedelist. A scăpat ieftin, l-au exclus din partid și i-a tăiat zece la sută din salariu pe trei luni. Dar chestia asta s-a aflat imediat în oraș și după o săptămînă l-au invitat să se înscrie la liberali.
- Și s-a înscris? întrebă Micăle.
- Cred că da, că acum are mai multe pixuri galbene, le mai face și cadou prin cancelarie.
- Eu sper să nu mai avem parte de vreun partid unic, zise Săndel. Să-ți fie frică să vorbești sau să bei bere și să înjuri. Apropos de bere, mă duc să mă micționez prin pișare, zise el și se îndreptă spre toaleta ascunsă după perdea. Vă mai aduceți aminte de armată? întrebă Săndel din spatele perdelei. Cînd dimineața, la deșteptare, primul ordin era: „goliți bășica udului!”. Ce vremuri, dom’l, să ți se ordone și nevoile... Sper să nu mai apucăm.
- Am văzut și eu la o emisiune cu ganguri, cu unii care erau mutați cu tot cu toaleta publică și îi filma cu camera ascunsă, zise Micăle. Îi ținea suspendați în aer cu o macara. Cred că nu era chiar adevărat, prea zîmbeau în loc să se pișe pe ei de frică.
- Se zice gaguri, o corectă Profesorul.
- Ba se zice macara, răspunse Micăle. D’aia care ridică tot felul de greutăți.
- Ca o concluzie, zise Profesorul, e bine să nu ne facem iluzii și să nu ne dorim prea multe de la ăștia de sus. Adică e bine să fii atent ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească. Eu am o mătușă care e foarte bisericoasă, se roagă mereu de sănătate. Numai că, tot mergînd ea la biserică și rugîndu-se alături de alți enoriași, s-a pricopsit cu o gripă de toată frumusețea și junghiurile.
- Porcină? întrebă Bicuță speriat. Ia să bei matale, de acum înainte, numai din sticlă, să nu se ia la consumatori.
- Aș! Gripă normală, sănătoasă, răspunse Profesorul. Și dacă vrei să știi, în alcool nu rezistă niciun microb. Cu condiția să aibe gradele alea de pe etichetă, ceea ce mă cam îndoiesc.
- Eu cred că fiecare are un Dumnezeu, zise Săndel. Al meu, însă, nu-mi îndeplinește nicio dorință. E drept, nici nu obișnuiesc să mă rog. Dar mai sînt și excepții, desigur. Eu știu pe unul care avea tensiune mărită, nu-l ajuta niciun tratament. Și tot așa, se ruga la toate icoanele să-i scadă tensiunea. Pînă la urmă, se pare că Dumnezeul lui l-a auzit și i-a îndeplinit dorința. După două săptămîni avea tensiune zero.