Și totuși, în tot ce faci este o cale, în toate greutățile există o șansă în plus, în orice împrejurare există o Portiță. Dar cum să găsesc acea Portiță? E mică, dar e acolo. Tu știi că este și de aceea o cauți cu disperare. Poate nu o cauți unde trebuie. Poate te–ai depărtat de Portiță. Când cauți ceva, trebuie să știi exact unde să cauți. Iar dacă nu știi, trebuie să te documentezi. Pentru asta e nevoie de mult timp, dar mai ales de răbdare, nu–i așa? Din păcate, toate acestea sunt pe terminate. Suntem pe "roșu" și cu răbdarea și cu timpul. Suntem epuizați fizic, psihic și spiritual. Stăm închiși ca intr–un turn unde totul e barat, umed, rece si înfiorător de tăcut. De multe ori tăcerea ne înspăimântă mai tare decât gălăgia. Dar iată că și turnul are o mică crăpătură prin care pătrunde Lumina. O rază, o fărâmă de lumină care aduce bucurie, sau nu? Nu știm să apreciem Lumina. Adevărul este că numai atunci înțelegem adevărata valoare a unui lucru când l–am pierdut pentru totdeauna. Dar de ce să medităm la valoarea unui lucru numai după ce nu ne mai aparține? De ce numai atunci ne pare rău de ceea ce am făcut sau nu am făcut? Apare nelipsitul "DACÃ". E inexistent, acest "DACÃ", e nerealizabil și totuși e atât de solicitat. De ce nu apreciem valorile atâta timp cât se pot aprecia? Nu le cunoaștem? Nu ne interesează? Avem alte preocupări?... Dacă aș fi fost, daca as fi făcut, daca...
Dar ce se întâmplă atunci când ajungem în acel Turn pe care îl mai numim melancolie sau singurătate? Suntem coplesiti de disperare, de deznădejde, de tulburare. Ne cuprin cu tentaculele lungi, subtiri si nu ne mai dau drumul. Tot ce poate fi mai rău. Atunci, ca un val, vin peste noi toate gândurile, ne plângem de milă și culmea, atunci descoperim că putem fi miloși și sensibili. "Indurare!", "Ajutor!" Dar înainte nu aveam griji? O! și încă câte! Dar acum am ajuns la punctul culminant. Singuri și deznădăjduiți. Atât de deznădăjduiți, încât am uitat de Portiță și de Raza de Lumină. Nici ele nu mai pot aduce Speranță. Dar de ce stai pasiv? De ce nu folosești ceea ce ai primit? De ce nu încerci ceva? Dacă nu reușești, cel puțin poți spune că ți–ai dat silința și totul a fost în zadar. Dar dacă nu încerci, vei avea întotdeauna cele două rezultate posibile pe care nu le vei ști: da sau nu? Care din cele două?
La un moment dat poți să te simți la capătul puterilor, dar în celălalt moment, poate să fulgere în tine acea mică Luminiță. Nu fi pasiv, n–o lăsa! Folosește–o pentru că mai mult decât ai pierdut nu mai poți pierde. Te vei afla în aceeași situație sau poate din contră...
Momente de acest gen sunt puține, dar au un efect de lungă durată. Așa se întâmplă întotdeauna.
Răul are grijă să–și lase amprenta pe tine, în așa fel încât să ții minte. Are grijă că dacă ești cumva prea fericit să te "lecuiască". Ai nevoie de ceva, nu–i așa? Nu ești destul de echilibrat? În momente de cumpănă e destul de greu să–ți păstrezi echilibrul și mai ales calmul. Tu ești meteorologul sufletului tău. Ce "diagnostic" pui? – ploaie, ceață, nori, vânt nefavorabil? Acestea toate duc la alunecări. Cazi, te murdărești, te ridici, te cureți pentru ca apoi să cazi din nou. Te lovești la genunchi și la cot. Așa nu mai merge! Poate trebuie să–ți schimbi pantofii; alunecă talpa și altă pereche ar putea face față umezelii și noroiului. Cu siguranță o pereche de cizme de cauciuc ar fi mai bune. Te–ai mai echilibrat? Puțin și poate ți–ai mai venit în fire. Te mai doare cotul și genunchiul dar e cava vag, în depărtare ca un ecou în trecut. Poți zâmbi chiar dacă "ecoul" mai răsună.
De fapt dacă natura e proiectată sub forma unui ciclu, tu de ce să nu te incluzi? Ai uitat de comunicarea om–natură? Prieteni nedespărțiți. Mare diferență nu e; unul e concret, altul abstract.
Maximum anotimpurilor e patru, minimum două cu tendințe spre unul singur. În tine câte anotimpuri sunt? Trebuie să știi cum să le distribui pe perioada întregului an. Probabil că sunt foarte variabile. Se mai pot spune multe dar...nu e Timp de vorbit când sunt atâtea și atâtea lucruri de început, de terminat, de rezolvat, de căutat, încât nici nu–i de mirare că am ajuns într–o astfel de situație. Totul e în ceață și e foarte vag. E adevărat. Totuși, nu uita de Portiță. Și mai e ceva... Cheița. A apărut și ea exact la sfârșit!