poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-25 | |
Scările înalte se sfârșiră în dreptul unei uși mari de lemn, cu balamalele lăsate, ce atârna în paragină, întredeschisă. Deasupra stătea scris cu litere mari, imprimate pe o foaie de hârtie : LUMEA ANIMALELOR DE CASÃ. Mă așteptam să aud pocnetele înfundate și neobosite ale mașinilor de scris. În schimb mă întâmpină monotonia unor voci scăzute, însoțită, la unele intervale, de câte un hohot de râs bărbătesc, inexpresiv.
Am împins-o ușor, într-un scârțâit îndelung, însoțit de pârâitul scurt al arcurilor înecate în rugină. Brusc, însă, se înțepeni de ceva. Am împins-o mai tare, trântind-o, însă, de peretele din stânga. O crăpătură mare în mijlocul linoleumului de la intrare, murdar și ros pe margini, o împiedicase să înainteze. O încăpere relativ mică, obscur luminată, îmbâcsită de un aer greu și apăsător. Razele soarelui pătrundeau distorsionate prin ochiurile unui geam prăfuit. O mochetă cenușie și veche, traversată de la un capăt la altul de dungi roșii și subțiri, presărată cu găuri mici, de la arsurile de țigară, și de pete de cafea, zăcea pe podeaua de lemn. Un fel de mansardă a unei clădiri vechi, odinioară impunătoare. Niște mese mari de stejar, cu luciul scobit pe alocuri, țineau locul adevăratelor birouri. Câte o mașină de bătut răzleață, cu tăblăria incompletă și vopseaua crăpată. Personalul redacției, patru bărbați și o femeie, dormitau plictisiți pe la “birourile” lor. Doi dintre bărbați, mai energici, erau antrenați într-un joc de pocher, cu ochii cufundați în priviri insidioase. Își luau rolurile în serios. Păcat că miza nu era decât niște bețe sfrijite de chibrituri, împrăștiate printre scrumul de țigară. Femeia, pe la treizeci și ceva de ani, se părea că-și duce viața într-un sictir continuu. Își făcea unghiile cu ojă, cu o țigară suspendată între buze, al cărui fum o făcea să lăcrimeze enervată. Un alt bărbat, cu niște trăsături somnoroase și nebărbierite, își turna meticulos cafea dintr-un filtru de plastic. Ultimul rămas, cu o privire mai idioată ce săgeta niște ochi complet nedumeriți, stătea pur și simplu pe scaunul său, fără nici o ocupație, în dreptul geamului. Prezența mea stârni reacții contrariate. Dar, fără să stea prea mult pe gânduri, toți se năpustiră asupra mea cu întrebări, într-un entuziasm inexplicabil. – Ați venit cu vreo reclamație? Ce fel de animal aveți? V-a fost furat? A mușcat mortal pe cineva? și alte tâmpenii de genul ăsta, care se învălmășeau dureros în mintea mea. Într-un moment de răgaz, am reușit și eu să le spun că venisem pentru o slujbă și îl căutam pe dom’ redactor-șef. Mă înțelesesem cu el să încep chiar de astăzi lucrul. Cuvintele mele împietriră gurile viitorilor colegi. Plictiseala de dinainte se preschimbă pe loc într-un dezgust nedisimulat, alungată de niște ochi bănuitori și încruntați. – Nu știm dacă trece astăzi pe-aici! toți la unison, în scârbă, parcă înțeleși dinainte. Apoi își reluară fiecare îndeletnicirile, cu atitudini mult schimbate. Cărțile erau aruncate acum cu indiferență de cei doi bărbați, cu privirile pironite asupra mea. Femeia stărui vreo cinci minute la una dintre unghii, într-un strat gros și cleios, scrutându-mă din priviri. Bărbatul din dreptul filtrului de cafea sorbea zgomotos și forțat din cana sa, cu ochii opriți asupra-mi. Suspiciunea și disprețul pluteau împreună cu fumul de țigară. Parcă erau o haită de hiene gata să mă înșface. Numai cel din dreptul geamului mai arunca din când în când spre mine niște ochi speriați, rugători parcă, față de cei nedumeriți de la început. Se sfiia să mă fixeze, cu capul ușor plecat. Răsufla scurt și sacadat, descheindu-și primul nasture de la cămașă. Se uită de vreo câteva ori la ceas, la intervale scurte de timp, apoi se ridică încet, amețit parcă, clătinându-se ușor. Marginea mesei la care stătea îi dădu însă un impuls de sprinteneală. Începu să se plimbe de colo-colo, nervos, privindu-mă neglijent cu coada ochiului. Se opri să se uite la ceas, apoi își aprinse o țigară și își continuă rondul. Trăgea îndelung din ea, grăbit, cu mâinile tremurând în mici spasme musculare. Total absent, se poticni de marginea mesei vecine, care se clătină într-un ușor zgâlțâit, încât o ceașca de cafea ce zăcea într-un colț al ei se sparse de podeaua șubredă. Zgomotul cioburilor îi făcură pe toți să tresară, aruncându-i priviri fulgerătoare. În timp ce sărmanul meu coleg se apleca să le strângă, un bărbat înalt dădu buzna pe ușă, mai-mai să se împiedice de crăpătura din linoleum, pe care o trată cu dispreț, din priviri. Era administratorul. Redactorul-șef îi ceruse cu o zi înainte să mă ia în primire. Văzându-mă, îmi întinse prietenos mâna în semn de salut, apoi îmi spuse să-l urmez, având să-mi arate “cușmelia” mea. Am părăsit împreună încăperea pe o ușă din dreapta, în oftatul triumfător al bărbatului de la geam. Ne-am oprit la capătul unui mic culoar străjuit de câteva încăperi. Aici, administratorul deschise o ușă joasă ce dădea într-un fel de debara. Mă chemă înăuntru, deși de-abia încăpeam. O măsuță și un scaun cu spătar, amândouă de lemn, în mijlocul încăperii. Pe peretele din stânga, un cuier cu două agățători. În cotlonul din dreapta, o găleată murdară și un mop uscat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate