poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-08 | | Exodul medicilor (2) Aratam in primul episod al acestui articol ca multi dintre medicii tineri si capabili ai acestei tari pleaca sa profeseze in strainatate. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre 15 la suta din medicii tineri, in vreme ce alte surse apreciaza ca procentul acestora depaseste cu mult o treime din absolventii de medicina in virsta de pina in 40 de ani. Fenomenul nu este specific medicinii, dar acest articol vorbeste doar despre medici. N-am incercat sa facem un top al celor mai valorosi, intreprindere complexa si plina de riscuri. Revenim cu alte povesti despre medici. Unele despre cei care s-au consacrat departe de tara in care s-au nascut. Altele ii au drept personaje pe medicii care s-au intors in Romania dupa ce au trait experiente profesionale in Occident. In tari unde a fi medic nu inseamna un lung sir de umilinte. In episodul urmator, despre alti medici romani si despre experienta lor peste hotare. Mircea Ivan, 36 de ani, unul dintre cei mai valorosi cercetatori din Statele Unite in domeniul biologiei moleculare, a plecat din Romania acum zece ani. Brasovean de origine, a absolvit Facultatea de Medicina la Bucuresti in 1993, ca sef de promotie. Dupa facultate s-a casatorit cu o fosta colega, Simona, si a plecat la doctorat in Marea Britanie, la Cardiff, sa lucreze in biologie tumorala. Mai lucrase cu grupul de cercetatori galezi, iar la sfirsitul facultatii ajunsese chiar coautor la un articol publicat intr-o revista occidentala. A terminat doctoratul in patru ani si a fost acceptat ca post-doctoral la Harvard, in Boston, mai precis la institutul de cancer al Harvardului, “Dana-Farber”. Sotia lui si-a echivalat diploma de medic si au hotarit sa ramina in State. Mircea Ivan - coleg cu Nobelul “Am lucrat patru ani si jumatate intr-un colectiv prestigios, finantat de celebrul Howard Hughes Medical Institute, si am avut sansa sa fac o descoperire care a avut ca rezultat unul dintre cele mai citate cinci articole medicale din ultimii doi ani de pe plan mondial; subiectul a fost elucidarea mecanismelor moleculare prin care celulele se adapteaza la lipsa de oxigen. Am fost promovat la nivelul de instructor, iar in 2002 am contribuit si la pornirea unei companii biotech in Cambridge, Massachusetts,unul dintre centrele mondiale ale biotehnologiei. Aici am fost in contact cu unele dintre cele mai mari nume in biologia moleculara, intre care Ron DePinho, de la Harvard, Tyler Jacks de la MIT, Robert (Bob) Horvitz de la MIT, cistigator al Nobelului in 2002.” In urma cu trei saptamini, Mircea Ivan a inceput sa lucreze drept cercetator principal si profesor asistent la noul Institut de Cercetare in Oncologie Moleculara din cadrul Universitatii de Medicina Tufts, din Boston. China nu-si umileste cercetatorii Mircea Ivan ne-a marturisit ca in noua lui patrie l-au impresionat politetea oamenilor, absenta coruptiei din viata curenta, accesul la informatie, curatenia si dotarea laboratoarelor, munca asidua a tinerilor cercetatori. Pentru starea jalnica a cercetarii si a oamenilor ei din Romania, Mircea Ivan are si o solutie: “China comunista este in stare sa-i plateasca unui cercetator de valoare intre 600 si 1.000 de dolari pe luna, iar in Romania un cercetator moare de foame. Ar trebui sa facem ce-au facut cehii, sa pastram doar citeva centre de elita, iar salariile si fondurile pentru acestea sa fie cel putin triplate. Finlanda a facut la fel, iar cele citeva centre de excelenta se bat de la egal la egal cu cele americane. Nu se pot dilua resursele in zeci de institute neperformante.” Nu-l bate gindul sa se mai intoarca in Romania. Ce l-ar astepta la intoarcere? Vreo 200 de dolari pe luna; acum cistiga de 30 de ori mai mult. Mihai Negrusoiu: “N-am vazut doi insi care sa faca acelasi lucru” Era noiembrie 1997, ploaie si lene. Mihai Negrusoiu, rezident ortoped la Spitalul Colentina, incheia o zi obisnuita de lucru. A sunat telefonul: “Stiti ca trebuie sa veniti in Florida? Azi e duminica. Marti va asteptam la noi. Trei luni. Va asiguram casa si masa”. La celalalt capat al firului se afla chirurgul ortoped John P. Barrett, unul dintre proprietarii unei clinici private din Florida. Barrett fusese de citeva ori in Romania si operase chiar la spitalul bucurestean. Negrusoiu a acceptat invitatia. Americanii nu i-au permis sa lucreze direct cu bolnavul pentru ca n-avea licenta lor medicala. A asistat la operatii, dar nu a avut voie sa puna mina pe pacient decit cu voia lor. Si i-au dat voie. “Munca a sase persoane de aici, dintr-un spital din Romania, ei o fac cu doua. N-am vazut doi insi care sa faca acelasi lucru. Cred ca acolo am invatat sa reactionez ca ei cind spun: “Ai cutare chestie de facut in trei zile”. Sistemul ala te educa fara sa-ti dai seama, nu e nevoie si nu poti sa i te opui”. Satisfactia pacientului este prioritate, spune dr. Negrusoiu. Acestuia i se fixeaza o ora de consultatie, e preluat exact la momentul respectiv, i se explica tot timpul, cu zeci de mijloace (brosuri, casete video, site) ce boala are si ce i se va face. Cistigul, pe masura interesului. Onorariul unui chirurg la o operatie poate fi si de 4.000 de dolari. Si face cite are programate. Impozitele sint mari, 60a din venituri. Un medic rezident ia cam 40.000 de dolari pe an, iar salariul mediu in Statele Unite este in jur de 27.000. Un chirurg ortoped cistiga intr-un an 1,5-2 milioane de dolari. Face concediul unde vrea si isi cumpara Porsche sau Ferrari. “Boala alora de la clinica din Florida era sa-si ia Porsche. Din sase anestezisti, o femeie avea Toyota, iar un medic arab - un Mercedes imens, negru. In rest, Porsche Carrera decapotabile”. Cristian Baicus: “Esti profesor, ai cravata. Nu esti, nu porti!” Cristian Baicus era specialist in boli interne la un spital din Bucuresti cind niste prieteni i-au vindut pontul cu bursa de un an in Franta. Dupa ce a aflat ca aveau 15 locuri pentru medici rezidenti straini si-a trimis dosarul la Spitalul “Edouard Herriot” din Lyon. Cistiga 1.800 de dolari pe luna, din care 400 de dolari erau pentru chiria garsonierei. “N-am plecat din disperare, am vrut sa vad cum e. Marea diferenta este ca aici rezidentul nu face mai nimic in spital, acolo face orice. O colega orelista apucase sa opereze in Romania, in trei ani de rezidentiat, o singura data, o amigdalita, acolo opera zilnic. Aici, motivul e simplu: daca lasi rezidentul sa faca totul iti ia spaga. Acolo, medicii cei mai cunoscuti fac cercetare, ei isi vad pacientii maximum o data, de doua ori pe parcursul vizitelor, restul fac rezidentii”. Dr. Baicus a fost surprins ca la ei familia nu prea se ocupa de pacient. Chiar si operat, nu venea nimeni sa-l vada. Sint si mai reci, dar este si un lucru stabilit ca “spitalul se ocupa de toate”. M-am mirat iarasi ca am vazut pacient care nu-si cunostea chirurgul care l-a operat. In Romania nu se intimpla asa ceva”. Privitor la sefii francezi, ei sint democratici atunci cind stau la coada la cantina alaturi de rezidenti desi pe profesorii universitari ii recunosti de la o posta. “Mi-am pus si eu odata cravata la camasa, la o conferinta, si colega mea mi-a spus, delicat, ca “o sa zicem ca esti profesorul roman”. Am inteles mai tirziu: esti profesor, ai cravata. Nu esti, n-o porti”. Dr. Baicus nu mai vrea sa plece pe perioade lungi. Este medic primar si asistent universitar la UMF Bucuresti. “Am o cariera, familie, mi-a trecut vremea plecarii...”. Dan Laptoiu si Rodica Marinescu: In SUA, specialitati inchise imigrantilor Dan Laptoiu si Rodica Marinescu, ambii ortopezi la Spitalul Colentina din Bucuresti, el, specialist, si ea, medic primar, au fost plecati trei luni la o clinica privata din Florida. Dr. Marinescu ne-a relatat ca, la americani, ortopedia nu se termina o data cu plecarea din spital, urmeaza un capitol mare de recuperare care este organizat impecabil. “Unul dintre obiectivele de acolo a fost sa invatam sa facem artroscopie (operatii pe genunchi, fara taieturi, cu ajutorul unui aparat care iti arata pe ecran toata interventia). Totul este programat, tin minte ca a fost mare sedinta intr-o zi pentru ca un chirurg operase un pacient sapte ore in loc de patru. S-a decis ca nu mai are voie sa faca altele pina cind nu ar fi demonstrat in laborator ca o poate face in timpul cerut”, ne-a spus dr Marinescu. “M-am gindit serios sa lucrez acolo, dar am renuntat pentru ca in America sint specialitati inchise imigrantilor - neurochirurgia, chirurgia ortopedica si cea cardiovasculara. Daca n-ai fost in sistemul lor de pregatire de la inceput, e foarte greu sa razbati. Este cazul chinezilor sau indienilor care se blocheaza mereu la examenele lor. Am si eu colegi care au stat ani intregi pina sa ia examenele. Este o bariera nascuta din modul in care ai invatat inca din primii ani de scoala”, explica dr. Laptoiu. Cum isi fac americanii imagine Dan Laptoiu si Rodica Marinescu ne-au istorisit despre cit efort si citi bani aloca seful clinicii americane, John P. Barrett, imaginii sale. Barrett avea departament de relatii publice, site pe Internet, graficieni specializati, avocati. Reclame in mass-media, sub forme educationale. De exemplu: “Ce se intimpla daca ti-ai scos meniscul”. Barrett avea grija sa ii comunice pacientului absolut tot ce urma sa i se intimple, mergind pina la a viziona o caseta despre operatia la care va fi supus. “Lua fiecare pacient de la prima scrintitura si il ducea 20 de ani. Ba, odata, ca sa-si gaseasca un vechi pacient, cu tot cu belelele lui, clinica a apelat si la un detectiv”. Felix Negoitescu: Spitalul in care copiii nu pling niciodata Medicul primar de chirurgie pediatrica Felix Negoitescu, de la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitala, a avut doua experiente cu strainatatea, una americana, cealalta britanica. Ce l-a impresionat pe dr. Negoitescu la britanici au fost organizarea spitalului si grija pentru micii pacienti. “90 la suta din suprafata spitalului era acoperita de utilitati - frizerie, florarie, restaurante, un mic mall la parter - cind te uitai in jur nu iti lasa impresia ca ti se joaca viata la zaruri”. Sectia de pediatrie era aerisita, cu o camera imensa de joaca pentru copii. 60 la suta din interventii erau “one day surgery”, operatii de o singura zi. Intrau mama cu copilul in blocul operator, erau preluati de un arlechin (un asistent imbracat in clovn), si, fara sa observe, micutului i se lipea un plasture cu anestezic pe mina, apoi ii injectau solutia in vena. “Nu simtea nimic, n-am vazut nici un copil plingind. La noi i se face direct anestezia in vena, urla, la ei operatia se inchide cu fire absorbabile care nu mai trebuie scoase... chiar si schimbarea unor pansamente se face sub anestezic. In sistemul public de la noi nu se pot aplica metodele astea pentru ca un fir absorbabil costa cam 200.000 de lei, sint necesare cam patru-cinci, iar pentru o zi de spitalizare primim doar 900.000 de lei”. Cind s-a intors in tara, doctorul Negoitescu i-a propus anestezistului sa introduca in perfuzie o substanta pe care pediatrii englezi o folosesc pentru ca pacientul sa scape de senzatia de voma de dupa operatie. Asa se explica de ce micutii plecau acasa chiar in ziua operatiei. “Hai dom'le, cum sa facem asa ceva, imi da mie indicatii un chirurg!?”, i-a raspuns, indignat, anestezistul. Florin Andreescu: Diploma de medic roman - un handicap Florin Andreescu, 36 de ani, nascut in Alexandria, cu studii la Bucuresti, este acum chirurg intr-un spital din Arles, un orasel in sudul Frantei. A fost nevoie de zece ani de examene pentru a i se recunoaste diploma de medic. Simpla posesie a unei diplome straine si, mai ales, a uneia romanesti, este un handicap, potrivit spuselor doctorului Andreescu, chiar daca ai reusit sa ti-o echivalezi. “Pentru ocuparea unui post, in concurenta cu medici cu aceeasi pregatire, dar cu diploma franceza, sansele sint minime. Exista, de asemenea, diferente de salariu. A nu te fi nascut aici, a fi facut studiile in alta tara inseamna a purta o cruce cu iz carpatin”. Cu toate acestea, lui Florin Andreescu i se pare din ce in ce mai putin probabil sa se intoarca acasa. Nu se vede deloc reintegrat in sistemul pe care l-a parasit. Se gindeste ca nici nu ar fi bine primit de ceilalti acasa. “Toate acestea fac parte din cunoscutul sindrom al “salamului cu soia”, amestec de frustrare, orgoliu extrem, troglodism si manipulare a psihologiei maselor. Descurajarea intoarcerii nu vine din partea cuiva anume, ci, inca o data, din cauza unui sistem pe care nu-l putem rupe de restul societatii romanesti”. Chirurgul roman crede ca nu se poate face medicina de calitate in conditii de saracie perpetua. “Transplantam ficati, inimi, rinichi, cornee... Nu e putin lucru pentru o tara unde unele boli, din cind in cind, amintesc molimele unor secole demult apuse. Citeva spitale isi cumpara roboti, aparatura sofisticata. Realitatea starii de sanatate a romanilor e cu totul alta. Se moare cu 10-15 ani mai devreme decit in alte tari. Si nu vom iesi din autoadmiratia contemplatoare atita timp cit ne vom complacea sa ne rinjim la lume dintii, doi din fata, de aur, ascunzind cu grija maselele lipsa”. Simona Popa Remus Radu Copyright © 1996-2003 Evenimentul Zilei Online. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate