Zoon politikon și prețul succesului


Niciodată toamnele nu fură mai frumoase, diversele nominalizări n-au mai trecut pe lângă noi cu detașare burgheză. În NATO am intrat, am intrat și în fosta Iugoslavie, în Afganistan, în Irak și peste tot pe unde am fost invitați și pe unde am avut loc. Pe plan internațional, ne-a ieșit pasența, ne-a ieșit și curcubeul, iar pe plan național, doar câteva coaste, în plus.
În schimb, acte de vitejie nu s-au prea văzut în locurile mai pe sus amintite, doar două căderi la datorie. Nici n-a mai fost cazul, românii fiind buni la supraveghere. În popor se cam simte că a scăzut box-ofice-ul plăieșilor și dorobanților, metamorfozați, între timp, în vulturi negri și scorpioni roșii. Pe vremuri, când scrâșneau o dată, umpleau de mândrie viitorimea țării, chiar și peste veacuri. Acum, când își bat călcâiele la diverse rapoarte, te și bagă-n datori! Cât or ține veacurile! La toate aceste succese, românul are o întrebare de factură tehnică. Astfel, mă declar român, pentru a putea întreba, și întreb: succesul internațional, dacă nu are un efect intern, este el oare un succes real, sau este doar o senzație a dominației neintime a conjuncturii? Sunt de acord că independența, cel mai adesea, când nu ești în stare de ea, este sinucigașe. Și, să nu riscăm, țara trebuia, oricum, închinată cuiva. De data asta, preferăm să credem că o închinarăm și cui trebuia, adică civilizației, ultima formă a conviețuirii sociale, a vieții, în ultima instanță. Sunt de acord, dar noi, puternicul vulg, să nu putem avea un ce profit din rânduiala asta nouă? Nu ne dă nimeni o casă, un serviciu curat, ori vreo doi-trei crăițari nerambursabili, fiecăruia în parte, doar pentru a înțelege succesul. Politicienii au toate acestea, adică au avut succes și în realitate... Nu ne convine să-i vedem adresându-ni-se servil să-i ștampilăm, la patru ani. Noi vrem să le cercetăm obrazul murdărit de tuș, abia apoi vom căuta resurse pentru a putea împinge țara, cu vârful ștampilei, în dormitorul de lux al Europei. Avantajul mobilizează și e, cu precădere, personal. Deci fără avantaje nu prea putem să fim convinși de avantajele pe care le-am putea avea prin reprezentanții noștri, politicienii. Decât dacă suntem proști. Și nu prea a avut nimeni grija de a ne feri de această situație, lucru cu care am putea să nu mai fim de acord. Oamenii aceștia mulțumesc sau nu poporului pentru capacitățile sale, am spune noi nenaturale, de a accepta sacrificiul impus. Ei făcură proprietăți și au dorit să le fie garantate de stat. Pentru asta, au avut o rugăminte întinsă pe două zile, la un sfârșit de noiembrie.
Bunica mea, Măria lu Pătru lu’ Băzăvan de la Corșor, când mai auzea câte ceva despre împlinirile pe care mi le aducea poezia, spunea: "Bă, ia zâi ici, da’ bani, la pozânari, îți dă, mă, careva pă vorbele elea de le faci tu? Bă, mumă, dacă n-aduc bani, toate-s cacaioave! Fără bani nu ai puterea să răzbești. Tu rămâi cu iele și iele, cu tine! Un’e-s banii, este și puterea." După acest scurt spici , mă vedeam nevoit să-i explic de câte feluri poate fi succesul. Eram chiar bine intenționat și nu vroiam s-o las atât de ignorantă, cu fruntea în brazda din capu’ ogorului.
Politicile și constituțiile trec, hoții ne rămân. Și cred că de aia avem noi atât de numeroși hoți, pentru că mulți vor să aibă puterea, situație care te ajută decisiv pentru a nu rămâne prost...


20 octombrie 2003, Radio Targu Jiu
12 martie 2004, Gorjul de azi, nr. 12