Niciodata nu a sunat mai frumos,la inceput de Toamna, acest refren:

"23
F. Nietzche

Simptomele coruptiei.- Observati la acele stari ale societatii,necesare din cand in cand, care sint desemnate prin cuvintul “coruptie”, urmatoarele simtome. De indata ce ce coruptia apare undeva, se inscauiaza o superstitie pestrita, pe langa care credinta generala de pana acum a unui popor devine palida si neputincioasa, caci superstitia este libera cugetare de rangul al doilea – cine I se supune alege anumite forme si formule care ii convin, permitindu-si dreptul de a alege. In comparatie cu credinciosul, superstitiosul este intotdeauna mai « personal », iar o o societate superstitioasa va fi aceea in care exista deja multi indivizi, precum si dorinta de individual. Privita din acest punct de vedere, superstitia apare intotdeauna ca un progres fata de credinta si un semn ca intelectul devine tot mai independent si isi cere drepturile. Inchinatorii vechii religii si religiozitati se plang si ei de coruptie – au stabilit pana acum si folosirea limbajului,
denigrind superstitia chiar si in ochii celor mai libere spirite. Sa invatam ca ea este un simptom al emanciparii. In al doilea rand, societatea in care apare coruptia este acuzata de molesire : este intr-adevar vizibila scaderea valorii atribuite razboiului, ca si elanului pentru razboi, iar comoditatile vietii sint dorite acum la fel de fierbinte precum odinioara onorurile razboiului si ale gimnasticii. Dar se obisnuieste sa se omita faptul ca acea veche energie si pasiune a poporului, care se bucura de o splendida evidenta datorita razboiului si turnirelor, s-a transformat acum in nenumarate pasiuni personale, devenind mai putin vizibila ; este chiar probabil ca in situatiile de coruptie, puterea si violenta energiei unui popor consumate acum sint mai mari decit oricand si ca individul le cheltuieste cu o risipa pe care nu si-o permitea odinioara – pe atunci nu era inca destul de bogat! Si tocmai vremurile de « molesire » sint acelea in care tragedia alearga prin case si pe strazi, in care se naste marea iubire si marea ura si in care flacara cunoasterii se ridica in vilvatai spre cer. In al treilea rind, tot drept compensare a reprosului adus superstitiei si molesirii, se obisnuieste sa se spuna despre aceste vremuri de coruptie ca sint mai blande si ca acum, in comparatie cu epocile mai vechi, mai evlavioase si mai puternice, cruzimea este intr-o mare descrestere. Dar nu pot subscrie nici acestei laude, dupa cum nu subscriu nici acelei mustrari ; admit numai ca acum cruzimea devine mai subtila si ca formele ei vechi se impotrivesc de-aici inainte gustului ; dar ranirea si chinuirea prin cuvint si privire isi ating dezvoltarea maxima in vremurile de coruptie – abia acum se naste rautatea si placerea rautatii. Oamenii corupti sint hitri si birfitori ; ei stiu ca mai exista si alte feluri de a ucide, decit prin pumnal si atac neasteptat, ei stiu de asemenea ca tot ceea ce e bine spus e crezut. –In al patrulea rind : cind « moravurile se degradeaza » ies la iveala acele fiinte pe care le numim tirani ; ei sint precursorii si in acelasi timp precocii intii nascuti ai indivizilor. Inca un mic rastimp si acest fruct al fructelor va atirna copt si galben in copacul unui popor – acest copac care a existat numai pentru aceste fructe ! Cind degradarea si-a atins culmea si lupta tuturor soiurilor de tirani de asemanea,apare intotdeauna Cezarul, tiranul definitiv, care pune capat acestei batalii obositoare pentru suprematia personala, lasind oboseala sa lucreze pentru el. In epoca sa, individul este indeobste foarte copt si, ca urmare, « cultura » este cea mai elevata si mai rodnica – dar nu datorita tiranului si nici prin el, cu toate ca oamenilor de cultura superiori le place sa-si maguleasca Cezarul, dindu-se drept creatia lui. Adevarul este insa ca au nevoie de liniste din afara, pentru ca in ei salasluiesc nelinistea si preocuparea pentru munca lor. In aceste timpuri, coruptibilitatea si tradarea ajung la culme, caci dragostea pentru abia descoperitul ego este acum mult mai puternica decit dragostea pentru vechea « patrie » tocita si rasuflata, iar nevoia de a te pune cumva la adapost de inspaimintatoarea nestatornicie a fericirii deschide si miinile mai nobile de indata ce un om puternic si bogat se arata gata sa le umple cu aur. Viitorul este astazi atit de nesigur, incit traiesti pentru astazi – o stare sufleteasca ce le usureaza tuturor ademenitorilor jocul, caci nu te lasi ademenit si mituit decit « pentru astazi », pastrindu-ti viitorul si virtutea !
Dupa cum se stie,indivizii, acesti « cu si pentru sine », au grija momentului mai mult decit opusii lor, oamenii turmelor, pentru ca ei insisi se considera la fel de imprevizibili ca si viitorul ; le face de asemenea placere sa se alature oamenilor violenti, deoarece se cred capabili de acte si informatii care nu se pot bucura nici de intelegerea si nici de mila gloatei,dar tiranul sau Cezarul intelege dreptul individului chiar si in excesul acestuia si are interesul de a favoriza o morala personala mai indrazneata, intinzindu-i chiar mina. Caci el gandeste despre sine si vrea sa se gindeasca despre el ceea ce a spus odata Napoleon in felul sau clasic : « am dreptul de a raspunde tuturor plingerilor impotriva mea cu un vesnic acesta-sint-eu ! Sint in afara intregii lumi, nu accept conditii de la nimeni. Vreau sa va supuneti si fanteziilor mele si sa considerati ca foarte simplu faptul ca ma dedau unor distractii ». Asa i-a spus odata Napoleon sotiei sale, cind aceasta avea motive sa puna la indoiala fidelitatea conjugala a sotului ei.- Vremurile coruptiei sint acelea in care merele cad din copac – ma gandesc la indivizi, la purtatorii de germeni ai viitorului, promotorii colonizarii spirituale si innnoirii legaturilor statului si societatii.
Coruptia este un cuvant de ocara doar pentru toamna unui popor.",

impreuna cu Bacovia:
"Si-n toamna asta uda mai putreda ca cele ce s-au dus,
Cind vintul va boci,din nou,la cei de jos,la cei de sus,-
La geamul tau,in spaima noptii,ca un prelung final,
Voi repeta ca anii trec mereu mai greu,si mai brutal."