să continui acest jurnal
în versuri...
e tot ce mi-a rămas
ce-mi face plăcere,
până când sufletul se pierde
în labirintul gândirii nebune....
ce se întâmplă după aia,
nu mai are împortanță....
fiecare are un ventil
o formă personală
prin care-și elimină
reziduurile intelectuale....
de ce n-aș avea și eu una
mai puțin convențională....
oamenii se ceartă,
se iubesc, își scot ochii
și se fură, se vând chiar
pentru o țigară sau băutură
și cred că au un rost...
de ce să nu scriu...
de ce să nu simt
tumultul din spatele
acestor măști din piele
care suntem noi...
nețul relațiilor sociale
e așa de insinuant
pulsativ și retrograd...
pătrunde oriunde
și alege numai pe cei din
castele superioare....
cei ce nu aparțin lor
sunt eliminați
sunt aruncați
dincolo de orice șansă
ceva în viața asta
să le iasă...
de ce să nu încerc
să scriu ce văd....
de ce să nu încerc
să spun ce cred....