întodeauna mi-a plăcut să cred
în frumusețea interioară,
în ceea ce noi avem
și vrem să dăm...
dar asta e un vis ce moare...
fiecare are dorințe și plăceri
vise și căutări...
dar nu avem voie
pe nimeni să călcăm în picioare...
pe nimeni să mutilăm
după ceea ce credem
că vrem să avem...
suntem un mănunchi de vise
bune sau rele
urâte sau perfecte...
dar suntem din toate
și putem fi
frumoși în urâțenie,
urâti în perfecțiune....
de ce să suferim
și să ne deformăm,
când putem liberi să trăim?
când putem frumoși să iubim?