îmi face bine că nu te dai bătut,
trecut, prezent, ori viitor,
sunt noțiuni abstracte
create în dimensiunea noastră...
oricum de când am aflat
de spațiul Riemann,
am avortat orice tendință
de împăcare cu formele convenționale...
trăim în lumea multiplelor dimensiuni,
a celor R la puterea n,
unde n aparține lui R=mulțimea nr. reale
care
la rândul ei aparține în veci
aceleași formule matematice...
infinitul nu e așa de necuprins, cum crezi,
îl poți vedea chiar pe liniar
e între două cifre
și tot așa,
pare rigid, dar nu e
am putea spune, fără blasfemie
că Dumnezeul, ce pe toți ne cuprinde,
aparține supremei dimensiuni,
a pefecțiunii absolute...
de aia ne include și pe noi...
de ce nu-l putem vedea?
poate punctul să ne vadă?
chiar dacă pe noi
o infinitate de puncte
ne definesc de-o dată?