poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8408 .



marele masturbator
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Salvador_Dali ]

2008-03-09  |     |  Înscris în bibliotecă de mihai stamati



vara agoniza în spatele palisadei
la vest se înălța principalul edificiu al orașului
construit din false cărămizi roșii
se auzea confuz zgomotul orașului
câțiva trecători printre care și țărani mișunau
umpleau drumul care unea modestul sat din hunt
de orgolioasa kistern
la stânga șerpuia un alt drum
mai modest și mai mic
un mic drum
melan-colic
pe marginea căruia oamenii depozitaseră
pentru îngrășarea câmpurilor din jur
grămezi de fân și de bălegar
acest drum era pustiu începând de la amiază
singura oră la care se simțea pe el puțină mișcare
căci numai atunci el îi ducea pe muncitori
la construcțiile și reconstrucțiile
noilor pa-vilioane
ale sanatoriului din kistern
seara când muncitorii se întorceau de la muncă
micul drum își regăsea liniștea lui obișnuită
și devenea din nou pustiu
doar uneori
se târa alene
câte un car mare
încărcat cu paie
și condus de doi nemernici

seara se lăsa
repede peste peisaj
la orizont
marea siluetă a fabricii de ciocolată se pierdea
deja
în ceața crepusculului

în ciuda întunericului ce stăpânea totul
seara nu era târzie
la marginile marilor scări de agat
unde
obosit de lumina zilei
care ținea încă din zori
mare masturbator
cu uriașul său nas sprijinit pe parchetul din onix
cu enormele sale pleoape închise
cu fruntea mâncată de riduri îngrozitoare
și cu gâtul umflat de faimosul buboi în care
colcăiau furnicile
stă nemișcat
conservat în această oră a serii încă prea luminoasă
în timp ce pielița care îi acoperă în întregime gura
se întărește în lungul alarmantei și enormei lăcuste
prinse și lipite de ea
de cinci zile și cinci nopți
întreaga iubire
și întreaga exaltare
a marelui masturbator
își avea locul
în crudele ornamente de aur fals
care îi acoperă tâmplele delicate și moi
imitând
forma unei coroane împărătești
ale cărei frunze fine de acantă de bronz
se prelungesc
până la obrajii rozalii și imberbi
și își continuă fibrele lor dure
până când i se afundă
în alabastrul clar al cefei

pentru a da o înfățișare glacială de vechi ornament într-un stil nesigur și hibrid care ar face posibilă confuzia prin mimetism cu arhitectura complicată a aleii și pentru a face invizibilă sau măcar mai puțin văzută oroarea dezirabilă a acestei cărni – triumfătoare conservată țeapănă întârziată îngrijită agasată moale delicioasă căzută marconizată bătută lapidată devorată ornată pedepsită – cu față umană care seamănă cu cea a mamei mele

a doua față a marelui masturbator
era de mărime mai redusă decât a celui dintâi
dar expresia ei era orgolioasă și
mai blândă
nerasă de cinci zile
își purta mustața mijindă
roasă roșcată
ușor murdară
de căcat adevărat
această față era așezată
triumfal
și în fața
primei
dar în fundul aleei

între cei doi mari masturbatori
se odihnea pe o pernă de pene
un uriaș cadru
construit
dintr-o infinitate
de sculpturi minuscule
în culori vii și variate
reprezentând diferiți wilhelm tell
mai departe
după cea de-a doua față a marelui masturbator
se înălțau
două mari statui ale lui wilhelm tell
una făcută
din ciocolată adevărată
cealaltă din căcat fals
amândouă cu gurile șterse
și plasate
triumfal
una în fața celeilalte

cele două fețe ale marilor masturbatori, enormul cadru și sculpturile ce-l reprezentau pe wilhelm tell aveau între ele asemenea raporturi și erau distribuite în așa fel încât provocau o criză mentală similară cu aceea pe care o poate produce în minte asimetria care aduce după sine confuzia eronată dintre topazul ce înlocuiește privirea pe fețele sculptate ce reprezintă momentul plăcerii și o grămadă de excremente

sub ciudatul simbol
călduț
al celor doi mari wilhelm tell
ei căutau plăcerea
pișându-se
în același timp
unul pe celălalt
urina fierbea
pe bărbie
era caldă încă
la subsori
devenind călduță
la începutul
sexului
și se răcea la extremitea coapselor

i se pișa
în plină figură
urina fierbea
la mijlocul pieptului
și nu devenea călduță
decât sub laba picioarelor

privirile le erau pline
de afluența rece
a unor imagini
asemănătoare
cu vestitele fântâni
legate
de principiul morții
și fixate
încă din copilărie
în valul
imaginilor lor
inconștiente
îndărătul umerilor
simulacrului
sub aparența
celor doi wilhelm tell
o scurtă
alee cu fântâni
evoca
descompunerea
clară
a unor măgari putreziți
a unor cai putreziți
a unor pisici putrezite
a unor cai putreziți
a unor guri putrezite
a unor găini putrezite
a unor îngrozitori cocoși putreziți
a unor lăcuste putrezite
a unor păsări putrezite
a unor moarte putrezite
a unor tulburătoare lăcuste putrezite
a unor cai putreziți
a unor măgari putreziți
a unor arici de mare putreziți
a unor crustacei marini putreziți
și mai ales
a unor găini putrezite
și a unor măgari putreziți
și de asemenea a unor lăcuste putrezite
ca și a unui fel de pește
al cărui cap seamănă
izbitor
cu cel al unei lăcuste


toate aceste fântâni erau împodobite
cu un număr mare de medalii din bronz fals
încrustrate în pietrele lor
și adeseori pe jumătate ascunse de licheni
sau de mușchiul care creștea
între îmbinările lor

imaginile gravate în relief pe aceste medalii ca și inscripțiile nou făcute (foarte semnificativ) aveau o puternică eficacitate demoralizatoare acționând asupra reflecției

într-una din aceste medalii
era imaginea
unui bărbat
prost
dezvoltat
înzestrat
cu un fizic
nesănătos
și care simboliza
în același timp
imaginea
dorinței
imaginea
morții
și imaginea
unui căcat uscat
ca un fruct
de chiparos
în interior
lângă această
medalie fără inscripție
se vedea o alta
în care erau gravate
niște reliefuri foarte ușoare
făcute din harpe minuscule
într-o altă medalie
se vedeau minuțios sculptate
fața lui napoleon
și cea a lui wilhelm tell
scena masacrării
fraților macabei
și figura ornamentală
a unui fluture ce simbolizează
injuria
mai există și o medalie
care avea pe ea următoarele
trei cuvinte
injuria
agricultura
imperialismul
și încă
o alta
care perpetua
trei alte inscripții
coroană
aur fals
mare căcat

în sfârșit pe medaliile
cele mai strălucitoare
erau gravate
nemuritoarele
figurări
ale unor măgari putreziți
ale unor cai putreziți
ale unor pisici putrezite
ale unor cai putreziți
ale unor guri putrezite
ale unor găini putrezite
ale unor îngrozitori cocoși putreziți
ale unor lăcuste putrezite
ale unor păsări putrezite
ale unor moarte putrezite
ale unor tulburătoare lăcuste putrezite
ale unor cai putreziți
ale unor măgari putreziți
ale unor arici de mare putreziți
ale unor crustacei marini putreziți
și în special
ale unor găini putrezite
și măgari putreziți
și de asemenea ale unor lăcuste putrezite
ca și a unui fel de pește
al cărui cap seamănă
izbitor
cu cel al unei lăcuste

contemplarea succesivă a tuturor acestor medalii amintea cu precizie de scena călugăriței ce-și devorează masculul și de coloratele vitralii decorative cu motive inspirate din metamorfoze ce nu există decât în aceste infame interioare modern style în care la pian este așezată o femeie foarte frumoasă cu păr ondulat cu privirea înfricoșată cu surâsul halucinant
cu gâtul splendid gata să strige un cântec iminent
amenințător
imperial
blând
orgolios
conservat
bătut
doborât
lapidat
surâzător
special
teatral
întârziat
primăvăratic
parfumat
alterat
comemorativ
istoric
artistic
după scurta alee de fântâni
urma
aleea simulacrelor groazei
prezidată
de o artistică sculptură policromă
cu sens îngrozitor de pornografic
reprezentând
tragica și tradiționala scenă
a vânătorii de fluturi

aleea științelor spirito-artistice
era prezidată
de obișnuitul
cuplu sculptat
cu fețe blânde și nostalgice
în care bărbatul mănâncă
incomensurabilul
căcat
pe care femeia
i-l face
cu dragoste
în gură

aleea cea mai enigmatică
era prezidată
de un enorm simulacru
mai erau și alte alei
unde stăteau de secole
niște vechi simulacre
dispuse
în dezordine
și corespunzând celor mai diverse
și uneori anacronice
reprezentări

aici puteai admira
mai multe reproduceri foarte realiste
ale remarcabilului personaj irezistibil
și delicat cu coc și cu sâni de femeie
cu un penis mare și cu testicule grele
ca și cele mai puerile simulacre
ale poeziei tradiționaliste ca
o palmă sprijinită pe un curent de aer
pe care arată că îl ascunde
și micile semințe cu prohabul
descheiat
cu capul ras
cu un căcat pe cap
și stâncile cu figurație paranoică
și figurile de femei
cu gura ștearsă
în reliefurile din modern style
și vasele mitologice
împodobite cu minuscule figuri
hermafrodite
cu bucle
și cu mustăți aurite
cu surâs grețos
și cu dinți foarte fini
ca și
jertfele domnului
și mucii uscați
și nemișcați
de pe marginea virajelor vertiginoase

și minusculele umbre
de toate culorile din lume
pe care se zăreau
prețioasele tricomii
reprezentând diferitele varietăți de papagali
și numeroasele specii de animale

în perioada de rut

pe spinarea cărora
erau pictate
lacurile celebre
și alte feluri de crepuscule
existau
și
măgarii putreziți
figurile orientale
reliefurile imperiale
cascadele maritime
cu nisip
făcut din cele mai mici scoici
în culori reci
și apoi tigrii științifici
și
aparent falsa
lăcustă
compusă dintr-o infinitate
de minuscule
și totodată foarte clare
fotografii de rechini
în așa fel că dacă suflai
desupra acestei lăcuste
toate fotografiile
se împrăștiau
nelăsând
decât un lucru oribil
doborât
conservat
angoasat
ușor
imperial
și colonial
mai erau și
măsline glasate
imobile
fixate
în locuri
imprecise

în sfârșit reliefurile sculptate
reprezentând
diferite mobile
și vrând să semnifice
momentul psihologic
și sentimental
dintr-o zi
senină
de vară
când un prieten
de-al proprietarului bărcii
îl găsește pe
cel ce conducea barca
(avea un fizic
nesănătos dar era înzestrat cu o deosebită
memorie vizuală)
și îi dă
ordin
să se ducă să-i caute
pe prietenii lui
pe o plajă
diferită
de aceea pe care o fixaseră
dinainte
pentru că cele două fete
care nu cunoșteau de loc
acest ținut
au vrut să meargă
pe jos
până la plaja
vecină
și acum
era prea târziu
sau mai exact toți
erau prea obosiți
(mai ales cei doi domni)
pentru a se întoarce
la prima
plajă

port-lligat, septembrie 1930

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!