poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-21 | |
TEMÃ
-Luați cuvintele „noroc” „albastru”, „albie” și „troc” și încropiți o poezie... Multă cerneală curse, frate, pe mii de foi împarfumate se risipiră pe cîmpie cuvinte nemaiîncercate și multe capete plesniră... Domnul profesor, fără milă, făcu selecția la sînge... Un ins înjură, altul plînge ceilalți nici azi nu-și reveniră... Doar El, alesul dintr-o mie creă această poezie: „Iubita mea fără noroc în seara asta facem troc tu-mi dai o albie de porci pe care i-ai cules să-i torci să iasă prinți, ca în poveste... Iar eu ți-oi da această veste: albastru-i cerul, roșu mărul, fără culoare adevărul... Iubita mea aprigă-n troc te-aș da cu var, cu-alcool, cu foc, m-aș da cu capu-n poloboc, iubita mea fără noroc...” (După n ani) El a ajuns mare poet. Vorbea cu deferență, -ncet, despre, ah, scriitura lui, sau despre pana corbului și splendoarea norului. Scria cu-atîta ușurință... Nu exista altă ființă cu harul lui, cu mîna lui plasture la alean să-l pui profet în țara orbului... Poetul tău și-al orișicui (ambasadorul poporului, propovăduitorul soborului etc., etc....hai, termină cu încercarea asta idioată de-a-l copia! Nu-i ajungi nici la degetul mic, hai, valea, lingușitor de nimic!). Deci a ajuns mare poet. Scria isteț și metaforic cu viteza luminii despre miracolul care-nflorește crinii în parthenonul oniric sub paravanul doric al metempsinunțării și despre alte chestii înalte de netradus în altă limbă… Scria cu abnegație, era superprolific! Îl vedeau uneori cum se plimbă prin librării să vadă cîte cărți s-au mai vîndut (erau, desigur, zeci de mii!) lesne de recunoscut în galoșii lui sidefii de poet indulgent cu orice critic jigărit. Era, of course, cel mai iubit era, of course, un talent! Lumea îi cerea autografe pe stradă (-Oamenii, vrei să spui? -Nu, dom’le, lumea toată! Oameni, primari, vînzători de-nghețată, copaci, căței, telefoane, armată...). I se urcase puțin, ce-i drept, la cap - doar el dărîmase mitul poetului sărac înglodat îngropat (și apoi, am auzit, disecat...) în datorii. Ridicase poezia la rang de meserie făcea și acte de filantropie la talk-showuri era mereu invitat (de onoare!)... Dar într-o zi (ați observat că-n prima clipă lovitura de fulger nu doare? Că e doar o albastră mirare așa, ca iubita aia fără noroc...?) văzu o fetiță așezată pe-o piatră. Plîngea încet. În mîna dreaptă – păpușa cu piciorul smuls. În păr – un fluture de junglă. Pe chip – tristeți de nepătruns. Poetul nu înțelegea aerul frînt din jurul ei și lacrima sfîntă, și magia... Nu-nțelegea –chiar el! – copilăria... Pios, căzu-n genunchi, scoase pumnalul în formă de pix și-l împlîntă adînc în locul unde ar fi trebuit să fie ceva redefinind astfel, prin jertfa sa Poezia.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate