Sub un cireș retezat, Cehov își crește puiul de mâță.
Pisoiul e alb, a crescut cu lapte de vacă.
În grădina presărată cu frunze de cireș, pe scaunul mâncat
de apa de ploaie, își ciulește urechile ca un băiețel
cardiac. S-aud parcă, vârtos, lovituri de secure.
În soare, coama îi lucește cu grație. Ca șemineul din casă.
Odată cu noaptea, se înnegrește și el. Minus ochii. Valea
se umple de umbre.
Nopți răcoroase. Mângâiat de vise contrare, miaună, miau,
miaună, miau.

(Din volumul „Poezie japoneză modernă”, Editura Univers, București, 2003)