ne pierdem uneori
și în plină lumină,
ne împiedicăm de umbrele lungi
ce se înșiră în dreptul pașilor
chiar atunci
când obosim
să mai împingem ziua de la spate,
să n-o lăsăm să cadă pe noi
să ne împrăștie pe trotuare
toate propozițiile
vorbite fără audiențe,
fără noimă,
fără gramatică

pe urmele umbrelor
călcăm desculți
întotdeauna pe călcâiele crăpate,
zbârcite de anii înscriși corect
doar în podelele lumii

lumina se stinge încet
ne încurcă vederea
ne încâlcește pasul cu visul
ne prinde noaptea pe gând
furișați de propria trăire
vinovați ca de ispita ce se ține scai
dar mergem,
umbrele cad,
pustiul adoarme și el

plecăm,
ne desprindem tăcuți
spre altă
Lumină.