În cafeneaua de la marginea orașului Nusqupolis
timpul se scurgea din robinetul ruginit
al coincidențelor distorsionate
Dalí își scutură mustața ca pe o semilună topită —
doar că îi rămân stele pe cerul gurii —
și îi întinde lui Dante un pahar de ceai cu ceasuri moi
și o infuzie de peyote.
„Bea, poete, poate îți va dilata versetele
ca o plajă în plin deșert.”

Dante sorbi
și simți cum Infernul se umple de scorpioni aurii
care pictează fresce murale pe frunțile damnaților
îngerii din Paradis își scuturau aripile
iar penele cădeau deasupra poveștii
„Persistența Memoriei”.

La rândul său
Dante îl invită pe Dalí
să urce împreună pe cercurile unei cochilii de melc pliate
unde păcătoșii erau pedepsiți să contemple la nesfârșit
portretele Galei pictate în stil bizantin
cu zâmbetul atât de lung
încât o umbră de ironie îi încolătacea gâtul
până la urechea stângă.

„Îmi place ideea ta,” spuse Dalí
„dar aș adăuga o ieșire secretă
direct în subsolul Paradisului
unde unicorni cu burtă de șarpe și picioare de ibis
s-ar hrăni cu manuscrisele de palimpsest
ale poeților timpurii
blocați între eclipsele cunoașterii continue
și elipsele gravitaționale ale iubirii.”

„Și eu aș vopsi Purgatoriul în roșu Dali,” replică Dante
„ca să nu se mai plictisească penitenții
în griul moral.”

Au început să schimbe decorurile cu frenezie:
Dalí monta ceasuri pe frunțile sfinților
Dante introducea terase de cafenea între cercurile Iadului
unde demonii serveau espresso
și discutau despre noul curent
„supra-soteriologic”.

Călătoria s-a încheiat într-o sală cu piscine convexe:
în fiecare reflexie
Dalí purta cununa de lauri
iar Dante — mustața răsucită
ambițioasă ca un pumnal de marțipan.

Când lumea aștepta verdictul final
cei doi au ridicat paharele și au scris pe o foaie:
„Infernul este doar o expoziție prost luminată,
iar Paradisul — atelierul unui pictor excepțional
care nu știe să se oprească.”

Foarte mulțumiți de concluzie
au ars foaia și au băut mercurul roșu
amestecat cu lichior de șarpe
împuiat în condamnarea nelucidității.

„Și acum,” șopti Dalí
„să nu spunem nimănui unde am fost.”
„Prea târziu,” răspunse Dante
„Virgiliu postează deja pe rețelele cerești…
și cere feedback de la îngeri.”