cu ochii bunghiți în soare,
razele se mângâiau pe fața mea de parcă
era o apă limpede, clară,
de parcă mă știau ca pe numele tatălui,
mă ciupeau de nas, de bărbie – când alergam
se jucau pe
tălpile ude de rouă amestecată cu polen și praf,
ca băiatul din vecini, vântul îmi șușotea la ureche:
- e ușoară sau grea, oare când o să cadă?
o să-ți cadă pe cap, o să te lovească,
o să te dărâme, sau poate o să te mângâie,
liiiiin
o să lunece pe umeri, îți va atinge cotul, ușor
se va așeza-n palmă, ca-n turnul babel
te va invita să amestecați limbile,
veți spăla din nou cerul cu visele,
veți pretinde că sunteți poeți, și
ca poeții, frunte-n frunte, palmă-n palmă, veți căuta linia inimii,
ca poeții veți aștepta sub clar de lună - buena suerte,
fortuna -
norocul,

*
Grijulie, mă-ncruntam între sprâncene:
-dacă va cădea hăt departe, în altă iarbă
sub alt copac și va uita de mine?

nu mai aveam răbdare, m-am ghemuit,
mi-am luat genunchii în brațe,
cât o furnică, o așteptam să-mi atingă creștetul,
clarvăzătoarea
să mă citească ca pe-o rugăciune cu îngeri,
doar, vântul bătăuș lovea și mai tare, mâna norii la stână,
pocnea crengile, dădea spectacol de hocus-pocus,
dobora tot ce-i cădea-n cale, o voia pentru el,
zguduia pământul, copacii, i-am strigat: -ești rău,
nu vreau să mai aud de tine,
să te mai văd că vii să ne ținem de mână
s-alergăm prin iarba-naltă, să prindem potârnici,

Aaaaa căzut,
doborâtă la pământ
m-am aplecat s-o ridic de parcă era o bucată de aur,
am șters-o de poala rochiței,
tot corpul mă durea de parcă aveam o sută de ani:
- pare tânără, dar numai ea știa când a atins-o lumina,
am izbucnit în plâns, - îi eram noul stăpân,
cu mare grijă am dosit-o în buzunar,
l-am acoperit bine cu pălmuța,
tremuram ca varga: -nu cumva să o pierd,

cu sufletul la gură am intrat în ogradă,
ușa la verandă era deschisă, am sărit într-un picior pe prag,
soarele se ridicase tot mai sus, ai fi zis, să ne vadă
anume pe noi,
scotocesc prin dulapuri:- unde e cartea?
am lăsat-o să se odihnească,
liniștită m-am dus să beau lapte:
- dar dacă îi place varza, sau mărarul?
ba cred că-i place leușteanul,
am alergat în grădină, am rupt două frunzulițe de leuștean,
le-am mestecat: - hm, sunt amare, poate îi e sete,

mama culegea păstăi în grădină:
- draga mamii, da ce te tot vânzolești atâta,
ce cauți, ce-ai pierdut?

în fiecare dimineață, ciufulită (nu prea aveam timp să mă pieptăn),
alergam în casa mare să aerisesc,
cu sfială,
o luam în palmă de parcă era o lacrimă:
- încă mai e verde, sunt cea mai norocoasă din lume,
la iarnă o să-i fie bine aproape de mine lângă soba caldă,

o atingeam cu mânuța, retrăiam acea cădere,
în loc de durere răsărea curcubeul,
mă înălțam spre cer de unde vedeam tot pământul, toți copacii,
zburam ca ea:
- odată ce-am văzut curcubeul n-am cum să-l fac să dispară din ochi,
odată ce-am atins-o nu am cum să uit, nici iarba, nici lumina, nici vântul,
nici leușteanul,


așa îmi era ziua de copil visător

printre frunze

și căderi

și vise

și zbor