în al doilea război mondial
și aș fi ciocănit la ușa ta
întrebându-te disperat
Unde e linia frontului?
într-o poloneză perfectă
probabil că n-ai fi înțeles nimic
dar m-ai fi invitat din tristețe pentru uniforma mea ruptă de gloanțe
să servesc o cafea, sau poate mi-ai fi făcut și un sandviș cu carne, ceva bun, normal
și mi-ai fi umplut gamela cu o supă caldă
ca să nu mor cu burta goală
apoi mi-ai fi explicat calmă că războiul e pierdut și linia frontului nu mai există
iar speranța e ceva aidoma
unui condamnat la moarte care își roagă călăul să îl lase să își facă el nodul de la laț
dar nu aș fi înțeles nimic
probabil că m-aș fi gândit să țin minte numărul casei tale
ca după război să vin la tine și să te cer de soție
chiar dacă m-ai fi refuzat
aș fi fost le fel de fericit dacă te-aș mai vedea încă o dată
la fel de fericit ca atunci când războiul s-a terminat în 45
iar oamenii se țineau cu toții în brațe
se bucurau de pace ca niște copii săraci care au primit în dar o înghețată cu vanilie