Corpolentă, ca un munte,
Pe care-l privesc din multe
Orizonturi ce îmi dorm generând
Un orb enorm ce așteaptă să-l inunde
Goliciunea cu tăcerea ce-o atinge
Căutând printre adâncuri
Ce-i pulsează-n inimă
Din inima sângelui...

Pulpa ta, îmbujorată, stă fixată
Ca îngerul în cerescul nenăscut
Dincolo de-al meu pământ.

Fulgerului ei îi crește,
În partea din fruntea stângă,
Pistil cu care lovește pântecul pivei
Ce instinctiv mărunțește.

Aripi goale inactive-i stau întinse
Peste gol din alte goluri
Ca petale de narcise.

Gândul ei, efemeridă, crisalidă și omidă,
Umple și obnubilează, ca o stază după stază,
Zbateri de fluturi cu care orbiri îmi încorsetează.