Pardesiul cu care mă apăr de ploaie
Îl port pe umeri ca pe niște aripi bătrâne.

Cu pielea lui mă învălui pentru a mă feri
De stropii ce mă lovesc din cer cu meteori
În pistilul din care așteptam să mi se aprindă
Vâlvătaia care în mine din mine fecundă.

Când o să mor, te rog, nu mă mai îmbrăca
În costumul de nuntă ce l-am purtat
Când ca o mireasă mi-ai înflorit!

Ci, cu pardesiul cu care mă apăr de ploaie,
Fiindcă este cea mai frumoasă haină pe care
Peste umeri soarele mi-a întins-o ca pe o mare
Căreia de pretutindeni îi cresc umbre
Care îi lovesc umerii cu miresme
De dureri profund imaginare.

De aceea, în pardesiul cu care mă vei înveli
Ca pe piatra ale cărei aripi nu au uitat
Să se înalțe din trup printre stele
Înfiripându-se, înfășoară-mă!...

Cum în rochia de mireasă
Te-ai îmbrăcat pentru totdeauna.