poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 820 .



ziua de naștere a chiștocului
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2023-04-02  |     | 



am păstrat un chiștoc de țigară într-un pachet
cred că singura dată cînd am fumat în dormitor
și nu aveam scrumieră acolo.

azi e ziua lui, a împlinit patru ani. nu știu
la ce vîrstă se maturizează un chiștoc de țigară
dar simt că e majoratul, e momentul cînd poate pleca
singur în lume să-și găsească un rost.

pe vremea cînd am făcut acest chiștoc
supraevaluam dragostea și credeam că o sticlă
de vin și noi doi e suficient ca voyager 1
să părăsim sistemul solar. am auzit că marte e retrograd

poate e doar în depresie, cu toate că lucrurile care încep cu retro
mă fac să mă simt mai aproape de tine, de mine
să-mi aduc aminte de vremea cînd purtam aceeași pereche de blugi
cu iubita mea, ea dimineața la facultate, eu seara la chef.

mai păstrez scrisoarea de despărțire a unei foste, are 21 de pagini
și 24 de ani și deja mi se pare ciudat că anii încep să depășească
numărul de pagini. de fapt, nici nu-mi aduc aminte să mai fi primit
o scrisoare, și încep să cred că inima mea și-a pierdut adresa.

sunt seri cu ploi de meteoriți și ies cu pieptul gol
ca în bătaia gloanțelor. al dracului dacă mă nimerește vreunul.
stau cu chiștocul în mînă și nu știu ce să-i spun.
poate e cazul să mai pun unul lîngă el, să nu se simtă singur.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!