poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-03-05 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Avem atâtia morti, atâtea oseminte, că fruntea-i grea de amintirea lor. Purtăm în piept solarele morminte şi de lumină coastele ne dor. Avem atâtia morti, atâtea oseminte . . . Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim şi de la noi la gropile lor sfinte întinde luna aurit chilim. Atâţia morţi, atâtea dragi morminte, ca o catepeteasmă, cresc în noi, cum mucenicii slavei mai-nainte prin gloanţe, prin furtună şi prin ploi. Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte, ca soarele ce arde pe obraz, atâţia morţi, atâtea oseminte . . . S-aprind în somn icoane de topaz. Atâţia morţi ascut în noi oţele, Se sparge veacu-n ţăndări mari de fier. Cu jertfele de ne izbim de stele, Cu rănile, noi ne-am atins de cer. Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte. Dar nu din var şi piatră ctitorim, ci tencuim cu albe oseminte, din cărămida rănilor zidim. Turnaţi în cremene şi jurăminte, cu ochi de foc, aprinşi de-un sfânt mister, privim cum zilnic alte noi morminte se-nalţă pajuri albe către cer, să puie ţării temelii de fier. Avem atâţia morţi, atâtea dragi morminte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate