ne țipă ploaia-n ochi și rațiune
cu suflete furiÈ™ pe la altare
și trăsnete străpung în pomul care
un șarpe dulcele venin își spune.

ci multe rosturi azi își au stricare
că doarme Dumnezeu în apei strune,
deasupra noastră e de nori genune
și cade lacrima ce-n piept ne doare.

iar de-ntuneric strigă-n nopți răniții...
de-acolo plozi de umbre de-ați cules
voi, oameni, cu năluci hrăniți-i.

având pe guri sărutul de eres
prin lumea cu truism în definiții
un veac presus de clipe-am înțeles...