poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-01-23 | |
-Mami, te rog cel mai frumos din toată lumea
să vii să ne jucăm cu planetele, să le dăm drumul pe orbite, să vedem care aleargă mai repede, care câștigă și-apoi să-mi povestești cum ar arăta pe cer Jupiter în locul lunii sau o gigantă roșie în locul soarelui așa spuneai, făcând ochi mari, de culoarea fisticului în timp ce eu, privind la stele, ți-i simțeam pulsând în miezul lor, pe când ele n-aveau habar dar tu atrăgeai corpurile din jurul tău precum o stea neutronică neobișnuită, precum un magnetar și-mi ziceam ce bine că te am, să mă ridici din nou în spațiu a fi prea mult cu picioarele pe pământ înseamnă să nu-ți mai poți ignora bătăturile, al căror gust îl simți până-n vârf de tălpi, tot mai amar de când ai început să vorbești strigai nu-na, iubeai toate fazele lunii, mai ales primul și ultimul pătrar -Mami, ești mai frumoasă decât Saturn cu inelele și te iubesc mai mult decât tot pământul, mai mult decât tot soarele, mai mult decât tot VY Canis Majoris așa spuneai, până când ai aflat că o altă stea e mai mare și-atunci ai decis că mă iubești mai mult decât tot UY Scuti și (ca să te-asiguri că nimic nu te mai ia prin surprindere) mai mult decât tot universul universul tău de copil de 5 anișori, până când altcineva va ocupa un loc mai mare în universul tău de adult bunici și nepoți, prieteni și soți, părinți și copii ne împletim la răscruce de drumuri precum s-ar îmbina, ca-ntr-un zâmbet, buclele unei galaxii, rotindu-ne pentru o vreme pe orbita cuiva ca și cum am fi predestinați gravitațional uneori, câmpul magnetic își inversează polaritatea, și-atunci aurorele se revarsă pe chipurile noastre în timp, acesta dispare iar aștrilor le e tot mai greu să-și care grelele făclii ne uităm bucăți mici din noi, bucăți mari din alții, așa cum ne-am uita amulete de tranziție în buzunarul uzat al unei haine de piele așa cum am umfla un balon și când ar fi mai mare și-ar lua zborul sau s-ar sparge, poate din el am păstra niște bucățele apoi ne-am reîntoarce pe drumul nostru, oarecum tot singuri, oarecum cu-n ochi în cer și unul în pământul de sub ele, ceva acolo sus și acolo jos rămâne constant ce se schimbă e doar felul în care privim cerul și pământul dacă și aici ceva rămâne constant? pe tine, copile din stele am să te privesc din toată înălțimea și-adâncimea și-am să te uit așa cum își uită Saturn ale sale inele (Nicidecum. Niciodată. Doamne, te rog cel mai frumos din toată lumea)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate