la un spectacol. Nu-i aflam numele
decât la sfârșit. Aveam doar 10 lei la mine și el
costa 11. M-a lăsat să intru în sala plină de scaune
goale, să mă așez pe unul plin de mine și să fac
liniște. Spectacolul începe. Nici nu știu ce era. Un
actor cobora de pe scenă urcând direct spre mine.
Bolborosea întruna, în atenția celorlalți și și-a înfipt
ghearele în gâtul meu de parcă jucam un rol și privirea,
da, privirea îmi era în sus și strig:
lasă-mă,
ia-mă,
du-mă
la balcon să mă uit la el cum (mă) joacă pe scaunul acum
gol. Dar, era plin de fum sau de praf de parcă erau zugravi acolo,
decojind cerul de pe pereții strânși în jurul meu și m-a lăsat. A
rămas să aștept pe “ia-mă”, pe “du-mă”, să aflu cum s-a numit
piesa-n care-mi jucam toți banii.