vreau să ies din istoria asta
din măștile ei așezate cu grijă în ecou
să respir altfel
mai aproape de tot ceea ce ar fi trebuit să fim
să nu mă mai îndepărteze carnea surprinsă de un cuvânt
de-o imagine
de-un cer
și da
acei munți din mine
să-mi pună inima-n mâini
nimeni să nu mai strige glorie
și totul să rămână așa
să rămână într-un pumn de lumină
de voi
și-atunci nimicul de acum
să devină totul
și tot ce ne-a lipsit să înțelegem.