povestea-i falsă nu paris a dăruit mărul
afrodita nu-È›i ajungea nici pân’ la gleznă
iar eu de față crezut-am că e pentru mine
să-mi luminez cu el interiorul
unde proscris zăceam închis
să știți că sunt că-am evadat din neștiut
habar n-aveam că port o răstignire
dovadă vie azi rugina cuielor în palme
atâta doar să mușc din el am apucat
căci restul mi-a crescut aici în gât
să gâlgâi vorba până voi rămâne mut
m-ai păcălit frumoaso ce rău m-ai păcălit

sedusu-m-ai și ca o tîrfă acum te pregătești să pleci
nu poți o clipă singură să stai te duci cu altul
nu sunt gelos însă cu mine cum rămâne
mi-e tot mai clar că rătăcesc în altă soartă
că-așa a vrut vreo ursitoare beată
mi-ai dăruit cu țârâita câte puțin din multe
m-ai alăptat cu amarul-dulce al iubirii
am degustat din pască și am băut și vinul
dar lacom aÈ™ fi vrut mai mult din toate
pe cine să dau vina când eu îmi sunt măsura

am obosit pe drumul ăsta ce duce spre vecie
degeaba-l caut nu o să aflu ce este adevărul
când eu sunt cel mai autentic fals
s-a subțiat speranța mi-e doar un fir de ață
atâta-s de sărac n-am bani să-ți mai plătesc chiria
te rog pe tine eros să ai milă scufundă barca
pensionează doamne odată barcagiul
și lasă-mi ortul să nu rămân dator
să am măcar cu ce-mi plăti bordelul