indiferent dacă distanța e milimetrică
sau se întinde de-a lungul a ani de zile,
tot se simte căldura asta până în măduva oaselor

chiar dacă se întâmplă uneori s-o uităm
sau să credem că e fără întoarcere,
ne învăluie la prima deschidere neglijentă

nu e nevoie decât să fim de față așa cum suntem,
cu sufletul aburind, ca să ne dăm seama
că nu se va consuma vreodată

dacă ne gândim prea mult și ne ținem strâns
ca și cum ne-am aparține, ne putem minți
că suntem altfel și uitarea ne va ocoli

ba chiar putem să ne spunem înfrigurați,
pe un ton cum nu se poate mai sincer,
că există momente nepotrivite care ne justifică lașitatea

dar adevărul nu poate fi îndoit de lacrimi,
adevărul e căldura asta
care ni le ia laolaltă cu sudoarea

setea noastră deseori neînțeleasă, lucrurile
care uneori devin brusc mai ușoare,
avalanșa care duce de la noi ce e în plus

căldura asta ne dezbracă și ne nuanțează
și ne arată că sentimentele sunt
fenomene ale naturii regăsite

indiferent cât de departe am plecat
sau cât de puțin timp mai avem,
tot vine până la urmă căldura, una singură