vindecă-mă de amintiri
de soarele scufundat în sânge
de câmpia aceea în care îmi pierdeam trupul și glasul
toate tristețile și gândurile de copil în veci vorbite
fă ceva cu necicatrizatele florile mele
pune-le nume niște haine în semiobscuritate
să nu le doară lumina să nu se sperie...
dă-le cer și dă-le albine și mamă dă-le un frate-de-cruce
jumătate din ziua mea o rană cât o viață
dă-mă pe mine
și cu vișinii-lipsă fă ceva
instituie o imagine o masă o continuitate
fă-te că mă auzi venind
pironește-ți clipa
dincolo de garduri multpreaînalte
voi ghici
răsuflarea copacului-singur a copacului-om
rostește unica motivație
că totul trebuia să fie întocmai
cu tăceri și perindări cu unghiuri adâncite
pumnale în inima rochiei albe niciodată purtate
spune-mi că altfel
ar fi murit îngerii
și cântecul ar fi...
că Dumnezeu și-ar fi luat toate cuvintele
e încă iulie
pune mâna pune
golul este la locul lui
încăpățânat pur sălbatic
vindecă-mă de amintiri