1.

să ne urcăm în ciori
spre zările calde cu noaptea-n cap
înfometați de marea artă
trecuta artă
prea-greaua artă din care
a mai rămas
să ne urcăm în ciori
să rupem mormintele creației
să împrăștiem praful
de pe clape. Azi numai puțin
dintre mișcările bune
se mai aude. Azi numai puțin-ul
dintre silabe mai crește

să ne urcăm în ciori
așa cum pleci cu plasa la piață
impertinenți
autoritari până-n deziluzie. Azi
umbrele paietelor
se strecoară. Printre
crăpăturile dintre scânduri
cu lumina din ce în ce mai slabă
cu vocea aspră
peste umbrele aripilor. Azi semnele
nu mai simt ce înseamnă
din marea artă
pasul către înălțimi

2.

plecați cu noaptea-n cap
spre marea încă tristă
din zori
lepădată și rece
ca inima pădurii
fără țipenie de ființă
plecați cu visele în toi
spre marea încă tristă
care crește în noi
până când din viața gonită
dintre pofta de trai
poate spune iubirea unei clipe
în Rai

3.

scormonim ruina cetății din noi
cu amintirile goale
de neam sau
de neamuri
popoare de sânge sau
duh regăsim printre dinți
cu priviri de tăcere
sau damnare de sfinți
căutând cum nimicul
se umbrește-n alean
și se îmbracă-n pace
cu nume și neam

4.

să ne urcăm în ciori
către țintirimul golit
unde soarele crește
anunță ziua
pe fața epitafurilor
le citește cu grijă
se îmbăiază în pomi
calm