eu nu sunt lăcașul unui geniu. la masa ta sorb lumina anilor din ochii tăi, chiar dacă îți fac un semn discret cu piciorul, îți așez pe tâmple un an rămas înainte la coada ochiului drept.

l-ai așezat pe Dali în jurul lumânării negre
din ceara adunată am să lipesc timbrele pe plicuri roz
dar acum te ascult cum desfaci șervețelul peste ziarul de dimineață
dau afirmativ din cap și
din când în când îmi aranjez gulerul și volănașele prea apretate
nu e genul meu să fiu la dineu regină
și nici să te ascult mâncând din palma ta boabe de struguri
spui că spiritul este bucurie
de parcă ne-am așeza într-un tablou pe tavanul lui Michelangelo
aș evada cu toate acestea dincolo de imaginație
așa mută aș căuta orbește altă tăcere care să mă umbrească
să mă lase în tainele tainelor cu zeul păsării cenușă
continui să citești
să mănânci
să-ți arunci o privire fugară
să zâmbești puțin mulțumit
și în sinea ta să-ți spui „ești a mea...ești a mea”
seara asta serioasă ne avantajează
face din noi personajele ei

cât de naivi suntem în ochii celor care citesc aceste rânduri
și ce nocivi suntem de fapt în interior
mă ridic în dreptul ferestrei și tac
eu nu sunt lăcașul unui geniu.