motto: Deși ar putea avea doi ochi, totuși aceștia sunt preschimbați într-un singur ochi. Acesta este pur în albeața sa și atât de alb încât cuprinde toată albeața. Zoharul


Aflându-ne departe de civilizația
care stătea cu gura pe noi
și ne ținea numai ochi și urechi,
tot căutând odihnă și negăsind,
v-am zis, Luminăția Ta:
toate câte sunt le-am trăit - în viața asta deschisă înăuntru și pe dos
unde să se-adune pentru trăit ca pentru mai mulți oameni.
Ceea ce ne-a făcut să ne strângem
și am zis unii către alții - ce e aceasta?
Totul se făcea pe-atunci oglindă, nu alta,
și cerul trecea, iară cel ce se afla deasupra acestuia
stătea și el a trece, la rând.
Și lucrurile se grăbeau a se lipi
de Luminăția Ta, gata să se absoarbă în undele Tale.
Vrem dezlegarea să ne găsim fiecare câte-un loc,
fie că vom avea a săpa fântână în el să reapărem neobosiți pentru Tine
cu lipitori vii ca hrană noaptea.
Luminăția Ta,
vă îndestulăm toată lumina și prelungitoarele ei.
Dezleagă-ne dară.
Fă precum ai zis. Că dacă Tu hotărăști un lucru,
îi zici: să fii !
De aici dus-am fost cu toții
la un loc al groazei. Căci
mai bine-a locui cu balaur
ce ia înfățișarea a tot omul
și îl mistuie, decât fiecare cu
el însuși care era.
Toată făptura vrednică să deschidă ochii
în locul unde să pună odată tălpile picioarelor sale, fără a se mai face atâta învălmășeală,
a văzut.
Stăteam ochi în ochi și gură-n gură fiecare cu el însuși
și când ne terminam, începeam iară,
trăgând înspre acela care era cel mai tare,
de ne zvârcoleam ca într-un fel de făptură urâcioasă și stricată,
într-o străvezenie.
Doamne și primejdia
umplea cu duhurile noastre jgheaburi tot mai încăpătoare
unde să ne alunece sufletul spre Tine.
Căci iată, aflându-ne vârâți fiecare în sine și întorși apoi pe dedesubt
pătruns-am în adâncul cel mare
trăgându-ne din greu sufletul să-Ți spunem
să pornească și Luminăția Ta acolo, să vezi.
Ca luminile care te-au însoțit până atunci
să-și găsească fiecare străvezenia ei fără suflare.
și Celui să șade în foc viu
să fie deplină puterea.
Căci rodul lor este crud la mâncare
și de nimic bun.
Căci zeama lor este rea la înghițire
și te amețește ca sângele unei dihănii.
Că numai la văzul lor
fi-vom degrabă vasiliști.
Și ne-ai luat vorba asta din gură
de ai înghițit-o,
de ai stat în sfârșit numai ochi și urechi
când ai văzut cât de încăpători ne-am făcut.
Căci iată că se putea Doamne să iasă lumină din altă lumină,
ci nu o lumină -
fără ca aceasta să fie ochiul ei.
Zis-am asta noi care am știut că acolo
mai era un loc.
Precum și era scris:
făcutu-s-a omul cel dintâi Adam cu suflet viu
iar Adam cel de pe urmă duh dătător de viață,
nu cu duh.
Așa cum se cuvine.
Și am tras suflarea în noi
cufundându-ne în apele Tale,
unde așteptau lipitorile străvechi
să-și dea sufletul ca o mană pentru noi,
noaptea pe întunericul cel mare.
Am zis unii către alții - ce e asta?
Prin acest jertfelnic,
după toată primejdia și groaza,
când fost-am de-am înaintat în toate cele patru zări
de ne-am văzut viețile pe dinainte și pe dinapoi
gata să moară, suflându-și gură la gură,
fost-am dară pătrunși cu luminăția de dedesubt
și acum lucrurile caută a se lipi
de aceasta, gata să se absoarbă în ea.
Și jgheaburile lungi în care fost-am căzuți
stau răsfirate de le simțim măruntaiele lungi pe viu.
Acesta să fie întunericul de care ne-am temut ?
Oare ce este ceea ce a stat mereu cu gura pe noi
ținându-ne numai ochi și urechi
de-am căutat odihnă și am zis
să se facă lumină ?
Aici este locul,
să nu mai treacă pe dedesubtul altuia.
Să-l dezlegăm dară.
Și cu el s-a facut străvezenia aceasta,
de Te-a adus pe Tine in stare.






vasilisc= creatura fabuloasa, din legendele europene, capabila sa ucida cu privirea.