poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-06-20 | |
”Nu știu cum se-ntâmplă, Doamne, că-mi trec acum prin minte cuvintele lui Preda, din Cel mai iubit dintre pământeni, acolo unde spune el că dacă dragoste nu e, nimic nu e. Vai cât de mult mi-au plăcut cuvintele astea, dar vezi dumneata, că atunci când le-am citit nici n-am apucat să mă bucur îndeajuns de frumusețea lor, că brusc m-a cuprins tristețea. M-am gândit că dacă e să fie adevărat ceea ce spune el, atunci acolo unde nu-i dragoste, nici Tu, Doamne, nu ești, iar eu am învățat că Tu ești în tot și-n toate, acum și pururea și-n vecii vecilor. Mă întreb de ce totuși cuvintele lui Preda reușesc să stârnească așa emoții puternice în sufletele noastre, când ele par să ascundă de fapt un neadevăr. Există, Doamne, vreun adevăr în ele, ori suntem din nou victimele vreunei iluzii puse la cale de însuși Necuratul?”
”Fiule, parcă-l văd și-acum pe Preda stând acolo-n poartă într-un pardesiu înspicat, fără ochelari la ochi și cu buza de sus puțin umflată. Dau cu ochii de el și-l întreb: ‚Ce-i cu tine, măi, Marine, că parcă întâlnirea noastră nu era programată pentru astăzi?’ El ridică din umeri și când îl văd cum lasă ochii în pământ, mi se rupe inima și îl las să intre, căci când mai apare câte unul la poarta mea căruia i se-ncurcă rău drumurile prin viață și-i atacat din toate părțile, eu îl iau până la urmă la mine chiar dacă nu-i pe listă. Așa că îl invit în grădină și-l văd cum dă să-mi sărute mâna; și eu i-o dau, că nu se cuvine s-o tragi înapoi când vezi un om că vrea să-ți pună sufletul lui în palmă, așa, fără nicio reținere. Și-apoi știi ce-mi spune? Îmi spune: ‘Îmi pare rău, Doamne. Îmi pare rău că n-am adus și cărțile cu mine, căci după atâta trudă, nu mai știu cât e lumină și cât e întuneric din ce-am lăsat eu prin paginile lor. Nu știu dacă chiar am luminat sau am întunecat minți, cu scrierile mele. Atâta știu, doar, că le-am scris cu dragoste și de-aici vine întreaga mea zădărnicie. Nu cred că aș fi meritat o moarte ca asta. Cineva care m-ar fi putut vedea cum mi-a ieșit sufletul din mine, ar putea spune că aici Sus nu-i nici un Dumenzeu, de m-a lăsat să mor așa, dar iată că tu ești aici, Doamne. Ești aici și totuși eu am murit așa cum am murit.’ Aștepta săracul Preda să-i spun, cumva, de ce i-am dat o moarte ca aia, dar eu i-am spus și lui ce ți-am spus și ție: ‘Eu nu dau viață și nici nu aduc moarte, măi, Marine.’ Atunci l-am văzut cum s-a-ncruntat ușor și a început să se clatine de parcă ar fi fost gata să cadă înapoi în prăpastia aia adâncă din care l-am scos la lumină. Mi-a fost teamă că tocmai el, marele scriitor, nu mă va înțelege de mă voi apuca să-i explic cum e cu luna și stelele, așa că ce-a urmat a fost doar o lungă tăcere care încă mai continuă și-n ziua de astăzi. Așa s-a făcut că nu i-am spus nimic din ceea ce-ți spun ție acum. Nu i-am spus poate și pentru că n-a ținut să mă mai întrebe nimic. Și-a pus doar sufletul în palma mea, a închis ochii și n-a mai scos o vorbă. Dar eu știu ce era în gândul și în sufletul lui, chiar dacă nu eu i-am dat viață. Îi citeam fiecare frază de parcă scriitorul din el ar fi scris-o chiar acolo, în fața mea, pe hârtie. Își tot repeta: ‘Te-am nedreptățit, Doamne. Am spus că acolo unde dragoste nu e, nimic nu e, dar tu ești în tot și-n toate, chiar și-acolo unde nimic nu e.” Până în ultima clipă a crezut, săracul, că vorbele lui m-au supărat așa de tare, că eu am fost cel care l-a luat de-acolo la modul ăla atât de brutal și lipsit de respect. Știam că greșește și chiar aș fi vrut să-i spun că greșește, dar am preferat să-l conduc la locul cuvenit și să-l las să se odihnească într-o totală stare de ignoranță. Am învățat și eu din anii petrecuți în lumină că ceea ce rămâne nespus în viața asta, va fi spus într-o altă viață, și-am vrut să-l las pe Preda s-o spună el în cuvintele lui, după ce se va fi odihnit puțin și va fi uitat în mijlocul căror vremuri a trăit. Știam ce-a spus el în cărțile lui, cum să nu știu, căci n-ar fi putut spune nimic din ceea ce n-aș fi vrut eu să spună. Nu eu l-am scos și pe el din întuneric? Nu eu i-am adus lumina și i-am arătat drumul? Dar forțele întunericului sunt nebănuite, Fiule. Și-am să-ți spun acum un adevăr pe care nu-l spun multora și care probabil te va cutremura până în adâncul ființei. Până și mie mi-e frică de întuneric! Căci odată atins de el, mi-e greu să spun dacă acea parte din mine ce intră în umbra lui chiar mai există cu adevărat. Așa că de omul vrea să mă aibă, de vrea să fiu alături de el și să-i deschid căile, va trebui ca întotdeauna să stea în lumina mea. Va trebui să vadă de unde vine ea și s-o urmeze cu sfințenie, căci eu voi fi veșnic acolo, în spatele ei, și pururea în așteptarea unui semn de la voi. Și ia aminte, Fiule, la vorbele lui Preda, căci ele n-au fost spuse doar de un mare scriitor. Ele au fost gândite înainte, de mine, și ascund un mare adevăr: Acolo unde lumină nu e, nici Eu nu sunt. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate