I

Privirea ta-nlăuntru poartă o luntre și mi-o trimite încărcată cu catifea de ochi negri și diamante mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire și aripile lui căzute scârțâie sub picioarele tale pe zăpadă ce de flori ce de ramuri ce de degete.

II

Rochia mării în scoica safirului pășești sau luneci corabie sau acrobat, tu fluviu vertical cu diadema părului albastru cascadă de ferigi sau de țipăt și iată un geam se înclină, îți schimbă transparențele și ești o femeie moartă o fantomă cu rochia mării în scoica safirului, palmierul întinde brațul și te salută, vapoarele îți călătoresc umbletul și norii spre crepuscul frumusețea.