Albe frunze,uscate,putrede cad usor
In neagra adiere suflata de un nor,
Schimband istoria scrisa cuneimforma
In ostile chemari de fantoma.
Glasuri se aud puternic in cor
Chemand cu disperare un salvator,
Glasuri medievale tipa dupa ruine
Si misticul iesindu-le din vine.
Nu multi inteleg aceste cuvinte,
Multi dispretuiesc aceasta rugaminte,

Caci tara ce a fost candva,
Romania,cu steag si faclie se chema,
In aceste zile,de dispret si manie
Nimeni nu isi va aduce aminte
De stinsa si amarata faclie
De acel popor insetat de lupta.
Va veti aduce aminte prea tarziu
Iar in aceasta tara totul va fi pustiu...
Negre frunze uscate de dor
In alba ruina a acelui popor.