te aștept de-atâta vreme, inima o simt cum geme

și mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;

amintire, preț de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,

te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;

printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,

mă vei ține iar în brațe, să mă-nveți din nou să zbor?

am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,

și adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;

chipul tău, întreaga viață, mi-a fost unica povață,

chiar și-n gânduri infidele, chiar și-n gândul trecător,

da, am renunțat la stele - te-am ales în locul lor...

și acum, o altă maică mă va învăța să mor,

am să te visez lupoaică în ținutul lupilor.

dar în vise, porți-închise și-o putere care-mi cere

să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,

să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ți spun pe nume,

să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor

vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;

mă vor învăța să urlu, voi ajunge prădător...

ca un lup fără pereche, în ținutul lupilor.