Cândva am să te mai întreb
despre lipsa zilei de azi și restul din ziua de mâine
când dezlipeam cu fiecare unghie, fiecare teamă din mine
când eram singurul călător clandestin
călătorind dinspre poemele tale

doar umbrele noastre mai semănau ca o noapte
cu fumul fără filtru al viselor deghizate
te așteptam încă, cerșindu-ți prezența
la fiecare colț de stradă mai lepădam
din mine câte o parte din moarte

spre asfințit, spre toate golurile ploioase
te chemam în gând, trezind țipătul celulelor
tăvălindu-mi călcâiele pe toți pereții caselor
într-o cădere liberă arcuind respirația

te atingeam prin ceață mimând o ultimă mângâiere de seară
o rană deschisă pe restul de suflet peticit, pustiit de cuvinte
mirosind a alge, a copil și a smirnă
din albastrul senin frica grăbită încolțea în
toate încheieturile pământului
într-un cântec cu același refren



(Laura Pausini – Asenza di te) - 02-08-2005