poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-20 | |
Stau de vorbă cu gâzele care ies din pământ.
Și cu suratele furnici… Nimeni nu știe mai nimic despre tine, mamă, numai eu bat în porți și întreb în tot locul de tine. Ba pe la casa greierilor, ba pe la cărăbuși… Bat în copac – și copacul nu se deschide. Bat în pământ – și pământul nu… Până și porțile Cetății Ciulin au rămas închise… De-a dreptul închise, deși eu mai aștept și acum să iasă cineva și să-mi spună. Ce să îmi spună? Stau și aștept până ce așteptarea țese pod între maluri. Stau și aștept până ce așteptarea țese pod între verdele ierbii și câmpul cenușii… Deși eu încă nu pot să trec podul țesut între maluri. Încă nu pot să trec, așa că voi mai petrece o vreme în inima mea. Noapte de noapte în inima mea, printre rugi. Printre fetele-rugi gata de drum. Gata de drum și legate la gură. Bine legate la gură… Ce fel de rugi? Ies din casă cu spaimele mele, cu întunericul. Încă nu pot să trec podul țesut între maluri, mamă, ca un animal tânăr lumina se răsfață la picioarele mele. Și floarea de cais acoperă cerul. Îmi voi petrece și primăvara aceasta în cuiburi, îmi spun, așteptând ca vrăbiile nimănui să înflorească în văzduh. Deja primăvara înflorită în cais pune pe fugă fiara care se plimbă pe cer: întunericul. Deja floarea de cais acoperă cerul. Să fie ea copilăria care mă strigă la geam? Copilăria, floarea de cais care mă ceartă pentru Cetatea Ciulin pe care o țin în viață. Care mă ceartă cu lumina și cu verdele ierbii, cu floarea Paștelui și cu buș-cărăbuș pentru fiara pe care o plimb pe cer: singurătatea. Copilăria, care tocmai a surpat podul dintre verdele ierbii și câmpul cenușii cu clinchetele ei, precum trâmbițele Domnului zidurile Ierihonului. Copilăria, care m-a oprit lângă ea, pe malul florii de cais. Și care păzește drumul dintre răsăritul desculț și lacrima mamei. Care păzește cu sabia ei de lemn porțile Cetății Ciulin și nu mă lasă să intru. Copilăria, care nu mă lasă să intru-n cetate, cum stau de vorbă cu gâzele care vin din pământ… Care nu mă lasă să intru-n cetate, cum stau de vorbă cu frații și surorile mele care vin din pământ; frați și surori, unchi și mătuși, de la care am deprins, în ultima vreme, întunericul… Toate, rude ale mele mai vechi care vor să-mi vorbească. Ce mai aveți să îmi spuneți, întunecatelor? Ce ați mai avea să îmi spuneți? Da, numai copilăria îmi ascunde mâinile printre florile de cais. Altfel, eu mai bat și acum cu pumnii în pieptul copacului – și copacul nu se deschide; bat cu pumnii-n pământ – și pământul nu!…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate