Probabil multi dintre d-voastra ati auzit tot mai des din diferitele "surse de informare in masa" puse la dispozitia "norodului" despre localitatea Rosia Montana – exploatarea aurifera – zona scoasa la mezat, de Stat, si “oferita” unei firme canadiene Euro-Gold spre exploatare. Probabil ca ati auzit diferite persoane care au declarat cum ca, daca nu se va interveni, in scurt timp, pitoreasca zona a Vaii Ariesului va ramane o …. trista amintire … datorita procedeului deosebit de poluant "prin cianuri" folosit. Intrucat apartin acestor meleaguri, m-am gandit ca n-ar fi rau sa va descriu zona, lasandu-va pe d-voastra sa trageti concluzii daca merita sau nu sacrificata din ratiuni … politico-strategico-economice.
Drumul nostru incepe din localitatea Turda, localitatea unde imi duc "veacul", poarta de intrare in M-tii Apuseni.
Deci, la drum. Iesim din Turda, pe soseaua ingusta care urca muntele paralel cu riul Aries. In dreapta se pot admira Cheile Turzii, monument al naturii impresionant, unde Ion Iorgovan sau Sfarma Piatra (care inca se mai cearta pentru drepturile de autor), a rupt cu palosul muntele in doua formand minunatele chei, foarte apreciate mai ales de cei de …. dincolo.
Urcand pe Valea Ariesului nu intalnesti prea multe masini, mai mult care cu boi, manati de moti (locuitorii Tarii Motilor), cu fata crestata de greutatile vietii dar limpede si senina, probabil rezultatul vietii cinstite pe care o duc fara nimic de ascuns. Cu toate ca, viata lor acolo nu este deloc usoara. Imi aduc aminte de vorbele unui reprezentant al lor, imediat dupa revolutie, cand a inceput febra politicului, si nu se mai intelegeau om cu om, fiecare sustinind mai mult sau mai putin "sonor" un partid sau lider. La intrebarea “ce parere ai de x-lescu partid sau lider” a raspuns “noi am dus-o greu pe vremea regelui, pe a lui Dej si Ceausescu si o vom duce tot la fel si deacum incolo, asa ca, nu ne intereseaza cine va fi presedinte si ce partid e la putere”…
Am ajuns in Salciua. In stanga versantul muntos cu zone de un pitoresc iesit din comun si de care ma leaga amintiri frumoase. Aici exista “inca” Huda lu’ Papara … o pestera activa formata prin trecerea unui rau prin munte, plina de formatiuni geologice stalactite si stalagmite, distruse in mare parte de trecerea “omului” care a distrus intr-o clipa ceea ce natura a creat de veacuri! Am cochetat candva cu speologia si alpinismul si am explorat de mai multe ori pestera. Acum nu se mai poate intra in ea decat cu tehnica de catarare si observ la mine un zambet rautacios de satisfactie ca nu mai poate ajunge oricine acolo. Nu mai este deci podetul … nu mai este nici Papara … batranul de 100 ani ce avea o casa langa intrarea in pestera, de unde si numele ei, pe care l-am cunoscut in copilarie dar care a plecat printre “cei drepti”.
In sat, prin curtile oamenilor, “agitatia de dimineata” unul spala, altul da la animale, altul prin gradina, fiecare “trebaluieste” ceva …. “Ca doar no’i sta de-a pomana”.
Intr-o livada doua mocancute (femei de la munte) stau pe jos si isi iau micul dejun. Iarba e uda, afara e destul de rece dar ce conteaza ? obrajii lor rosii ne dau de inteles ca “sanatatea” este la ea acasa. Nu stiu ce mananca, nu vad pina acolo, dar as putea pune pariu, orientindu-ma si dupa brisca (briceag) din mana lor ca acolo, pe “servet” se afla nelipsita slana (slanina) cu ceapa.
Peste tot prin gradini, tuleii de porumb sunt legati snopi demonstrand inca odata, daca mai era nevoie, harnicia oamenilor de aici. Intre '90-'95 am fost surprins sa constat o diferenta intre Ardeal si sudul tarii, unde tuleii erau lasati pe camp sau .. arsi. Din pacate … trebuie sa recunosc ca … tot mai des descopar aceste "indeletniciri" si prin Ardeal … asta pe de o parte “reorientarii” spre alte surse de venit pe de alta parte a “pariului” cu agricultura pierdut definitiv de guvernantii care au facut umbra prin Parlament.
Nu pot sa nu fiu mandru ca aici “inca” se mai pastreaza cultul “muncii”.
Nu de mult, l-am auzit pe un politician, nu conteaza cine, care, intrebat de ce are o parere atat de proasta despre romani a raspuns : “Pt. ca asta e adevarul, nici munca nici cinste … nimic. Daca doriti intradevar sa vedeti cum arata o zona frumoasa si asta nu numai sub aspectul “frumusetii naturale” ci mai ales a oamenilor care “infrumuseteaza locul” prin felul lor de a fi, … mergeti pe Valea Ariesului sau in Bucovina de nord … si apoi mai vorbim. Cand ajungi acolo parca esti in alta tara …….. nu-ti mai vine sa pleci.”
Continuam sa inaintam spre inima muntelui prin defileul Vaii Ariesului spre zona cunoscuta sub numele de Tara Motilor . Iesim din Lupsa si pe "mana dreapta" apare manastirea Lupsa, in noua ei infatisare (candva era o micuta manastire de lemn, ce putea fi observata din sosea si care datorita arhitecturii ei, nu de multe ori ispitea turistii, in deosebi cei straini, sa opreasca cateva clipe si sa o fotografieze). Privesc spre curtea manastirii la padurea de brazi si nu pot sa nu constat in ciuda faptului ca ma consider tanar, ca a trecut atata vreme. Candva alergam prin padurea-pepiniera de brazi care nu era mai mare de 2-3 m si acum ….. cocogeamite bradu'. Ma uit in buletin … si … din pacate … si el imi spune acelasi lucru … vremea trece... Lasand la o parte “nostalgiile trecute” si cu riscul de a fi considerat “carcotas” privesc spre zidul ce inconjura noua manastire la care o mana de oameni munceau cu zor. Doamne inalt e ! parca ar fi o fortareata nu lacasul Domnului. Ce anume si de cine pazeste oare acest zid ? Parca totusi, sunt lucruri in care “modernul” nu are ce cauta … mult mai pitoreasca era fosta manastire de lemn ce putea fi vazuta cu ochiul liber si care se incadra perfect in peisaj … decat zidul inalt si rece …. dar poate gresesc.
In stanga exploatarea Rosia Poieni …. Undeva acolo sus “era” un munte … azi nu mai e. Ghinionul lui a fost ca s-a descoperit in el minereu de cupru. Nu vreau sa par “ingust” … e clar ca mineritul isi are rolul lui foarte insemnat in economia unei tari … cu conditia sa fie si eficient. Din pacate in Romania, Tara Tuturor Posibilitatilor, constatam ca, ar fi mult mai economic pt. “consumator” sa importe anumite produse si servicii decat sa le obtina din productia propie (vezi benzina, energie electrica etc).
Trecem si de localitatea Baia de Aries unde lasam in urma muntele de steril acumulat de la exploatarea miniera de-a lungul timpului. Ironia soartei, un munte dispare, altul artificial, apare.
Ajungem in localitatea Muncelu. In stanga, o padure de brad coboara pana la poalele muntelui unde curge linistit raul Aries. Ma intreb daca ar avea viata si ar putea vorbi cate nu ne-ar povesti. Si nu spun asta intamplator, in padurea de brazi mai sus mentionata, se gasete un fag ce se comporta oarecum ciudat comparativ cu confratii lui, nu-si pierde frunzele niciodata cu toate ca apartine … foioaselor. Si le schimba treptat, iarna poarta o mantie rosie-verzui iar vara e verde inchis. El poarta numele de Fagul Imparatului si este declarat monument al naturii. Legenda spune ca, sub respectivul fag, s-ar fi intalnit Craisorul Muntilor – Avram Iancu cu Frant Iossef la … “negocieri”. Se mai spune ca, in urma discutiilor contraversate cei doi s-ar fi acuzat reciproc, unul de “nebun” celalalt de “mincinos” si ca ultima fraza a Craisorului ar fi fost : “- Un nebun cu un mincinos nu mai au ce discuta!”. Nu se stie care este adevarul … s-au intalnit cei doi cu adevarat acolo ? .. ca fagul a refuzat dupa aceasta “discutie” sa se mai supuna legilor firesti si sa-si “lepede” frunzele ? ca a existat acolo anterior dialogului fiind un reper usor de intalnire ?!….
In ce priveste fagul, acesta a fost si obiectul unor studii iar concluzia “specialistilor” a fost "cu siguranta sub fag curge un izvor termal de unde comportamentul fagului". Domnilor daca este asa … insemna ca in zona Cernei-Herculane ar fi plini de asemenea fagi ! …. Cine stie ? … poate Ariesul mai sus mentionat.
Mergem mai departe …. tot mai departe. Ajungem in comuna Bistra. Este numai ora 9 …. Ufff ce bine! Riveranii locului, cei care circula frecvent cu masina pe aici, stiu de ce. Exista locuri, zone, unde se pastreaza de zeci de ani anumite datini, traditii, obiceiuri …. dar si …. naravuri. La capitolul “naravuri” Bistra detine un loc de frunte. In orele amiezii si seara, toata suflarea satului, se aduna pe ….. sosea. Si mai da-i la o parte de acolo daca poti. Poti incerca cele mai ingenioase metode de impresionare, incepind de la claxon … si terminand cu vorbe si strigaturi … din folclorul romanesc …. ei nimic si nimic … raman tintuiti locului. Si daca ai ghinionul sa treci pe acolo sambata sau duminca si daca mai e si sarbatoare …. adaugati linistit …. cel putin ½ de ora la itinerar. Si “naravul” se pare, este transmis cu sfintenie, din generatie in generatie, parca si aud cuvintele : “…. Si sa sti de la mine, ca strada nu-i a mea, nici a ta, ci a urmasilor tai, a urmasilor urmasilor tai … si nimeni n-are dreptul sa te alunge de pe ea”. Noroc ca, “naravul” nu s-a raspindit … si prin satele vecine.


- Va urma - … asta daca va placut