Vorbesc cu tine...vorbesc cu mine...Dă-mi voie să fiu deschisă...să spun ce gândesc...
Doamne...!!! Ce mi se întâmplă??? Nu pot să cred că există o asemenea minune!!! Am amorțit...și totuși sunt trează...!!!Mi-a înțepenit privirea în mijlocul unor cuvinte pe care nu mi le pot explica!!! De ce trebuie să mi se întâmple tocmai mie așa ceva? Ce am făcut ca să merit această dragoste? Unde am greșit de am permis să mi se ridice acea barieră pe care cu mare grijă am protejat-o să rămână acolo unde este...mult timp...Acum nu mai știu de nimic și de nimeni...Acum totul se năruie în jurul meu...Ce mi se întâmplă? Ce trebuie să fac? Să iau lucrurile așa cum sunt...să merg înainte și să accept ceea ce mi se întâmplă ca fiind ceva normal...ceva la care ar fi trebuit să mă aștept...Nu pot...Nu am curajul să cred că eu sunt cea care să simtă...că trăiește...Mi-e teamă....plutesc....mi-e teamă....voi cădea și durerea va fi mult mai mare...mai profundă....Mă ajut de aripile ce mi le-ai deschis pentru a fi alta...dar tot mi-e teamă...se vor închide ...sau se vor frânge....Și atunci??? Ce-mi rămâne de făcut?....Ajută-mă....nu-mi mai simt corpul...sunt încă amorțită.....inima și-a ieșit din ritm.....respirația mi se oprește...mă sufoc...și mă sfârșesc puțin câte puțin în aerul ce cu greu devine respirabil...Mă vei ajuta să îmi revin....mă vei ajuta să te descopăr...să te găsesc....să te simt mai aproape de mine...să te simt în brațele mele...alături de inima mea...ce bate năvalnic pentru un suflet ce m-a făcut să-mi pierd cumpătul...
Știi ce ești pentru mine acum?...Un călător pe drum de aștri...care, din drumul său o clipă s-a oprit să-și odihnească ochii întunecați...și obosiți....pe literele...care adunate...au dat cuvinte....Și ele...la rândul lor s-au adunat într-o horă a propozițiilor... și a textelor...Și...ce vor să spună? Ce vor să transmită călătorului? Nimic deosebit....doar faptul că...undeva...într-un colț de țară este un suflet de om...că EXIST...că sunt un suflet ce încearcă să-și continue viața....să și-o facă mai frumoasă...mai plăcută...și nu reușește...Dar chipul trist și plâns el mi-a zărit...și-a fost vrăjit de-a mea privire care în ea avea foc de stele. El mi-a trimis o sărutare...eu i-am răspuns cu inima. El...călător pe drum de aștri de este mai trist decât sunt eu, am să-i trimit spre ochii lui lumina blândă a sufletului meu.
Mă-ncumet să pășesc spre universul vieții...n-am cunoscut de mult o dragoste adevărată...și te chem pe tine!!! Cu ce preț voi plăti cunoașterea iubirii...în care zi mă vei chema zâmbind, la tine? Sunt întrebări la care nu găsesc răspunsul....și nu-l voi alfa niciodată...și chiar mi-e teamă să tot caut fericirea. Tu astăzi ești interiorul...ești doar cuprinsul...ce l-am clădit cu lacrimi...ocolind durerea. Nu știu ce aș vrea să construiesc dintr-un dialog...? Te chem....să-ți spun că puritatea mă-nconjoară. E colorată în culori vii și îți dă zâmbind de știre...doar faptul că exist și...gândul mă-mpresoară. Te chem...te-alung...nici eu nu știu de ce...mi-e frică!!! Tandrețea exprimată în cuvinte...îmi umple inima de patimi...îmi umple inima de bucurie. Te caut în iubirea ce de mult eu am pierdut-o....te caut dincolo de mine....dincolo de tot ce se poate exprima în cuvinte...încă. Și-mi spăl obrazul astăzi...presărat cu lacrimi...
M-ai vrăjit.....m-ai cuprins în brațe...și de acum ai să-mi dai drumul puțin câte puțin...pentru că m-ai introdus într-o lume în care nu credeam că voi mai intra....mi-ai străpuns sufletul și mă ții aproape de ceea ce nu vreau...Aici ai vrut să ajungi? Nu-ți dai seama că ai greșit!!! Cu greu îmi păstrez sentimentele...Cu greu mă stăpânesc să nu dau drumul trăirilor ce m-au cuprins.... Mulțumesc sorții care mi te-a scos în cale pentru a mă face să scriu ceea ce scriu...mulțumesc destinului că mi-a scos în cale un suflet așa de sensibil...cu o așa putere asupra gândurilor mele....asupra sufletului meu...Strig în gura mare...dar cine să mă audă...cine să îmi răspundă? TU????...Nu...tu nu ai cum să mă ajuți...