Poate greșesc...și știu sigur că greșesc și ai să spui: SÃ COMENTEZ NU MÃ LAȘI!!!...Atunci...ce rămâne de făcut? Nu-ți mai scriu...nu ne mai scriem....ca să nu pierdem din mână o relație așa de frumoasă...o relație în care am mers alături...unul lângă altul....Dar am ajuns într-o fundătură...și atunci va trebui să ne așezăm față în față.....pentru a ne întoarce ca să o luăm pe un alt drum....Ce vom face?....Ne vom privi....vom pătrunde în adâncul sufletului și ne vom găsi striviți unul de privirea celuilalt....CE ESTE DE FÃCUT???...
Îmi sunt buzele pecetluite....aș vrea să vorbesc...și nu-mi dai voie...aș vrea să comentez tot ce îmi spui...și nu mă lași...Þi-e teamă!!! De ce...de cine??? Nu-ți pot face mai mult rău decât o fac acum...Și totuși...vreau să spun ceva!!! Dacă aș face-o, șiroaie de lacrimi vor curge din nori....timpul va trece...și soarele va zâmbi cu tristețe peste chipurile noastre....Așa că las sfinții să-ți vorbească prin mine...și cu obrajii înroșiți de căldura sufletească ce mă cuprinde, așez peste ochii îndurerați, tăcerea ce nu poate fi smulsă din mine. În plină zi curg ape tulburi din sufletul ce te cheamă să-mi fii alături...măcar așa...și lacrimi curg pe obrajii trecuți de nemiloasa vreme. Căldura sufletului dată de razele soarelui ce se văd prin inima frântă de durere....mă face tristă. Dar trăiesc....sunt vie...și mă îngrijorez de vorbele ce așteaptă a fi spuse...dar pe care mi le interzici...Să avem milă unul de altul...!!!