Am ciudatul obicei de a mă dedubla câteodată. Vreau să cred că ceea ce consider eu a fi dublura mea, e de fapt "Îngerul meu păzitor". De fapt nici nu contează prea mult. Important e faptul că sunt supravegheat, monitorizat, sfătuit, certat, lăudat (mai rar) și am cu cine vorbi. Și vorbim...nu glumă! Ne contrazicem, polemizăm, ne mai și supărăm unul pe altul!!! În final unul din noi trebuie să cedeze! Până acum câtva vreme, cel care de regulă ceda...eram bineînțeles EU. Cum să te lupți, și să-l mai și birui, pe propriul tău înger păzitor? Dar....de o vreme, am îndrăznit să am curajul să mă încăpățânez de a nu mai ceda cu una cu două!!! Spre surprinderea mea, am constatat că încep să am din ce în ce mai des câștig de cauză. Mă minunam și nu-mi venea să cred! Ca să vezi domnule (îmi ziceam eu în sinea mea)...Înger, Înger, dar nici Omul nu-i un oarecine, și cu puțină voință (sau bunăvoință?), curaj, demnitate, inimă curată și sinceră, se poate lupta de la egal la egal, cu ființe (entități), considerate invincibile și nemuritoare!!! Am vrut să aflu ce anume din propria-mi ființă...care au fost armele pe care le-am folosit (în aceste lupte crâncene și epuizante) ce mi-au dat câștig de cauză??? Nu a trebuit să caut foarte mult. Armele, resursele, energia necesară, îmi erau furnizate, de propria mea stare de spirit, de propriile mele sentimente!!! Dar...nu-ți sunt de niciun folos dacă nu sunt nobile, adevărate, curate, sincere, dezinteresate și nu crezi cu tărie de neclintit, în ele!!! Și...astfel, această revelație (descoperire!) m-a condus la o concluzie ce ar putea fi considerată profană, eretică de către cei care nu au simțit niciodată intensitatea mistuitoare dar înălțătoare și eliberatoare, a unor astfel de sentimente (emoții).
CONCLUZIA? Însuși Dumnezeu se înclină și rămâne fără replică, în fața celor animați de astfel de sentimente. Dar dintre toate, unul poate opri sau poate pune universul în mișcare!!! Nu-l mai numesc! E știut de toată suflarea universală și infinită. Vorbim de realități și virtualități (potențialități), de forme concrete, vizibile și imagini abstracte invizibile, de bine și rău de lumină și întuneric...Toate se contopesc în realitatea unică indivizibilă și infinită, din care face parte integrantă și sufletul și spiritul Omului. Dilema și ISPITA pentru mine o reprezintă atitudinea și termenii comunicării pe care trebuie să îi abordez pe viitor în relația mea cu propria mea dublura, cu propriul meu ÎNGER PÃZITOR, a toate știutor, și nemuritor!!! (neîngăduitor, neiertator, neînțelegător....) Câte negații!!! Și ce puține afirmații!!! Va fi vreo continuare a poveștii? Va exista un final? DESTINUL VA HOTARÎ!!! dar...nu în exclusivitate!!! E drept...cu destinul lupta e cumplită, înspăimântătoare, însuși Dumnezeu se supune. Dar Omul are o armă cu care poate înclina balanța în favoarea lui. DRAGOSTEA, IUBIREA TOTALÃ, ABSOLUTÃ ȘI INFINITÃ. În fața acestui sentiment, însuși DESTINUL (ca de altfel și Moartea), se înclină!!!!!!!!!!!!!