~~~
îmi închipui că idioțenia e aceeași peste tot, îi scria tzara lui picabia înainte de a sosi la paris, căci peste tot există jurnaliști
presa se dovedește, în schimb, bineînțeles cu propriul ei limbaj, o sursă utilă pentru acțiunile care nu au lăsat nicio urmă, cu excepția, aici, a “comunicatului” perturbatorilor pe care presa îi desemnează drept spartakiști, fără să identifice dada
astfel, se vorbește de “întreruperea somnului artistic și digestiv al burghezilor”
orașul koln este, în epocă, ocupat de autoritățile britanice: max ernst va întâmpina ulterior dificultăți în obținerea unei vize pentru a veni la paris

~~~
spartacus pângărește teatrul: un puci eșuat

un eveniment nemaiauzit a provocat ieri o mare agitație la schauspielhaus
iată ce ni se comunică despre acest subiect:
în timpul reprezentării “tânărului rege” de raoul konen, atât frecventata sală de la schauspielhaus a fost teatrul unui veritabil puci al spartakiștilor
aproximativ treizeci de persoane au încercat să întrerupă reprezentația
poliția, care primise întăriri, a reușit, în cele din urmă, ajutată și de domni din public, să-i scoată pe spartakiști în huiduielile celorlalți spectatori
aproximativ zece scandalagii a trebuit să fie duși cu cătușe la mâini
întâmplarea va avea urmări
actorii se angajează cu un entuziasm necunoscut până atunci pentru poet și opera sa
actul al doilea și finalul reprezentației (opera are cinci acte) s-au jucat cu toate lămpile aprinse
la încheiere, publicul l-a chemat cu entuziasm pe raoul konen

un alt martor ne relatează:
puțin după începutul reprezentației, s-au auzit timide interpelări venite din sală
apoi un bărbat a strigat deodată: “dar ăsta e un rebut”, iar alții exclamau: “piesa asta-i o porcărie”
o voce de femeie a strigat: “dați-l afară pe autor/nu putem vedea un asemenea spectacol”
sute de voci au cerut să se facă liniște
se fluiera și se zornăiau cheile
o parte dintre protestatari a intonat imnul național
s-au aprins luminile
plasatoarele au apărut însoțite de bărbați solizi
în diferite locuri s-au iscat încăierări
manifestanții au fost scoși cu forța din sală pe culoare și stâlciți în bătaie
imediat au sosit agenți de poliție
mai mulți perturbatori au fost încătușați
apoi spectacolul a reînceput și, la sfârșitul primului act, aplauzele s-au amestecat cu țipetele și fluierăturile
manifestările au reînceput în actul al doilea și a fost din nou nevoie ca tinerii și tinerele care se remarcaseră prin țipete și fluierături să fie arestați
abia în actul al treilea s-a instaurat calmul

este extrem de regretabil, dar deloc surprinzător, dată fiind ura care se manifestă dintr-o anumită parte, că teatrul nostru devine câmpul unor asemenea manifestații
este totodată un semn al timpului
să ne amintim: un mic grup plin de obrăznicie, de tupeu și de vulgaritate vrea să impună majorității voința sa
să introducă spartakismul în artă
nu poate fi decât o mae onoare pentru operă și autor că tocmai “tânărul rege” face obiectul unor grosolănii atât de demne de dispreț
nu drama lui konen a fost judecată aici, ci o populație cu un nivel de educație și cultură mult inferior; acești oameni nici nu merită să se facă mult zgomot pe tema lor, dar acest eveniment trebuie totuși luat în serios pentru a aprecia în ce măsură simțul bunelor moravuri și al toleranței s-a degradat în anumite medii

*** spartacus vergewaltigt das theater, ein putsch, der nicht gegluckt ist, în rheinischer merkur – koln, 5 martie 1919

~~~
puci la tetru

pe 4 martie, a fost organizată la schauspielhaus, în orașul nostru, o manifestație împotriva bazaconiei clericale și cavalerești a unui oarecare domn cohnen sau konen
urmându-și cu umor subconștientul îngreunat de digestie, direcția teatrului municipal fixase reprezentația cotoiului ei carnavalesc pentru lăsata secului (cu o zi prea devreme, în orice caz)
felicitări autorului, soi de hering ambițios pentru miercurea cenușii, din iazul panoptikumului, alături de karl may, lupul lurley și alte celebrități de bâlci, pentru hilariteatea pe care a provocat-o
mulțumiri comisiei teatrului, direcției și regiei pentru orgia lor de inocență de trei ori soporifică

ne exprimăm, în fine, sincerele regrete pentru evenimente, însă niciun regret pentru mijloacele care, făcând apel la conștiința republicană (vă rog să nu râdeți), la respectul de sine al unui public insultat la nivel municipal, la o conștiință rănită de acești patru ani ucigători, dovedind o delicată necunoaștere
maiu degrabă un regret pentru “ce s-a întâmplat”, pentru toate acele reușite croieli de redingote care au fost sacrificate în favoarea unei fapte îndrăznețe, dar fără rezultat, un regret pentru întreruperea somnului artistic și digestiv al burghezilor. În timpul căreia lașitatea personală a celor treziți și-a permis balele și broboanele micului său curaj, sub protecția ofițerilor de poliție, un regret pentru energia și nepăsarea pe care le-au dovedit manifestanții în acel loc

teatrul, ca orice îmbălsămare artistică a unei clase dominante, trăiește și moare cu cei pe care-i înbălsămează, cu hegemonia clasei respective
din acest punct de vedere, consumul artistic al burghezilor are întotdeauna același grad de maturitate ca și consumatorii săi
destinul său nu se poate decide nici înainte, nici în scânduri, ci acolo unde suflă un alt vânt
acolo trăiește și moare el

*** der ventilator, koln, nr 6, martie 1919 – traducere de eliane kaufholtz în max ernst, les collages, gallimard, 1984