Motto
Întreaga existență este spirituală






Meditația Vipassana








Tehnica vipassana reprezintă conștientizarea, notarea mentală a fenomenelor fizice și psihice ce se manifestă în relație cu corpul uman. Principiul este descris în cărțile sfinte budiste astfel “Gachando va gachamiti” mergând, practicantul va fi conștient că merge.

Budismul are două mari ramuri: cel de nord –Mahayana “marele vehicul” și cel de sud numit Hinayana, “micul vehicul” care promoveaza un stil mai ascetic, numit și tradiția bătrânilor – “Theravada”.

Exista multe similitudini între gândirea budistă, cea indiană anterioară budismului și a mexicanilor antici, toltec din America de Nord și chiar cu regulile creștinismului.

Preceptele în budism sînt niște reguli morale, abstinențe, o asumare a condiției spiritului, astfel că abținerea de la mâncare, băutură, substanțe intoxicante, băuturi alcoolice, țigări, droguri înseamnă, a impersona modul de existență al spiritelor ce nu au nevoile acestea materiale, o desprindere simbolică, temporară de condiția umană .
Eforturile acestea sînt nobile și atrag merite spirituale, prin aceste negări se cinstesc, se onorează cei nobili – “Aryia-șii”.
Alte precepte sînt abstinența în ceea ce privește omorâtul – (aici intra și ființele mici, gâze, insecte), furatul, sexul, mințitul, mâncare solidă și anumite lichide după prânz, dans, cântec, muzica, spectacole ( participare și urmărire), purtarea de parfumuri, ornamente, dormitul în paturi luxoase, acceptarea de aur, argint, bani .



Omul este înțeles în budism ca o combinație de energii fizice și mentale repartizate în materie, senzații, percepții , gânduri, conștiința.

Meditația interioară face parte dintr-o pereche: meditația interioară și meditația iubirii, ce trebuie practicată în întregul ei. Meditația iubirii este în esență formularea de gânduri, atitudini de dragoste , dorința de bine, eliberare de suferința fizică și mentală, fericire pentru oameni și ființe.

Totuși este de remarcat că apar contradicții vizibile între principiul non acțiunii din primul tip de meditație care este axat pe notarea mentală a senzațiilor fizice și a gândurilor și cel al acțiunii din a doua focalizat pe transmiterea de gânduri bune către o ființa iubită, neutră sau adversar ori către o colectivitate mergând pâna la toți oamenii de pe planetă.
Meditația iubirii este în esență formularea de gânduri, atitudini de dragoste , dorința de bine, eliberare de suferința fizică și mentala, fericire pentru oameni și ființe. De notat că meditația aceasta nu poate avea ca obiect persoanele , ființele decedate.

Astfel prin prisma meditației vipassana ascetice, dure se notează mental continuu, nu se urmarește nici chiar infăptuirea actiunilor bune ca in meditatia iubirii intrucat acestea dau nastere la efecte karmice bune, nu la eliberarea urmarita. Se dorește îndepărtarea unei suferințe pentru cineva anume însă persoana respectivă nu face decât să suporte efectul acțiunilor sale trecute.

În concepția orientală exista patru elemente de bază care formează obiectele și ființele: pământ, apă, foc și aer.

La un nivel mai subtil ceea ce constituie obiectul meditației sînt elementele primordiale implicate în creația materiei și a ființelor: elementul de mișcare – “vayo-dhatu” (aer, vant), elementul de căldură (foc), elementul de greutate ( pamant) .

Este de notat că în cadrul ramurii Theravada este răspândită credința că eliberarea se poate obține chiar în această viață .

O diferență semnificativă între “theravada” și filozofiile orientale în general, yoga indiană și învățăturile toltec o reprezintă afirmarea existenței corpului energetic, un corp nefolosit niciodată în condiții obișnuite și chiar nevăzut de majoritate .
În teoria budistă nu este menționat însă sunt enumerate anumite “puteri” ,”siddhi” pe care omul le poate dobândi prin meditație , ori pe care sfinții le- au atins.
În lumina conexiunilor stabilite între curentele din părți diferite ale lumii aceste siddhi pot fi conectate cu efectele corpului energetic. De menționat că întreaga gamă de puteri enumerate în budism au fost anterior anului 500 înainte de Hristos, amintite de practicanții yoga din India.

Corpul energetic este recunoscut indirect de ortodoxism prin icoanele ce arată aura înconjurând oamenii sfinți , figurile divine în zona capului.

Un aspect important este acela ca prin meditație și reflecție la fenomenul materie-gandire meditatorul înțelege că nu există aspect masculin sau feminin, așa cum sînt percepute prin tiparul social comun, în fapt există doar spirite.
Diferențierea este întrucatva o iluzie există numai un fenomen materie-gândire rezultat al cauzelorr trecute și ce se transforma continuu.
Această explicație concordă și cu teoria reîncarnării potrivit căruia un bărbat poate fi in urmatoarea viața femeie și invers, ca și aceea a lipsei de sine în ințelesul obișnuit al cuvântului.


Există mai multe stadii de evoluție în meditație.
Potrivit conceptiei budiste existența în această lume are 3 atribute: suferinta -dukkha, impermanența –anika și lipsa unui sine- anata.

La inceput novicele practica meditația doar pe respirație sau mers, iar treptat trebuie sa noteze mental toate fenomenele fizice și mentale care apar și apoi treptat dispar.
Acesta este unul din cele mai puternice și importante efecte ale meditației in religia budista și care justifica emfaza care se pune pe aceasta tehnica: trairea ca pe ceva ce ți s-a intimplat și nu ca o cunostința pur teoretica a unei legi fundamentale ce descrie felul in care se manifesta fenomenele in aceasta dimensiune existențială.
Sigur că această trăsătură de impermanență a fenomenelor este de natură să producă suferința, dispărând neîncetat și fiind înlocuite de alte succesiuni de noi nașteri și morți fenomenele sînt nepermanente și acesta este un motiv de suferința.
Această orânduire a lumii în ansamblul ei se produce indiferent de voința individuală sînt deci lipsite de un eu , un control al acestuia.

Apariția unor fenomene ca durere, înțepenire a corpului, stările de proastă dispoziție, reprezintă suferința prin ele însele.
Mai mult conștientizarea primelor două atribute ale fenomenelor de impermanența și lipsa de control duc la o stare de nefericire căci ne dorim în privința unor stări, fericire, bucurie, liniște, relaxare ca acestea să dureze.

Astfel nu exista coordonarea eului în apariția și dispariția stărilor mentale- cu tot controlul pe care încercam să-l exercitam chiar și prin “rămânerea înapoi” față de cursul evenimentelor mentale pentru analiza a ceea ce s-a întimplat și a cauzat suferința- proces ce prin el însuși cauzează jenă și suferință mentală.
De asemenea o lipsă de gestionare are loc în ceea ce privește stările inconfortabile fizice.
Tot aici se încadrează lipsa de putere în coordonarea fluxului gândurilor și apariția neîncetată a gândurilor care ramâne un mare mister de-a lungul vieții, produce suferință. Nu se poate impune voința și spune “acum nu vreau să gândesc.pauză!” , nu putem lua o pauză din a gândi și aceasta ca și lipsa unei explicații duce la suferință.

In concepția budistă există mai multe planuri existențiale în care spiritul se poate încarna: lumea infernală, “preta” –lumea fantomelor, lumea animalelor, lumea umană, “asura”- lumea titanilor, “deva”- lumea zeilor

Există stadii ale meditației numite cunoașteri sau conștiințe astfel : cunoașterea apariției și dispariției fenomenelor, cunoașterea disoluției, cunoașterea aspectului de teamă, cunoașterea aspectului nedrept, de tribulație, al repulsiei și altele evidențiate în împărțirea oamenilor în mai multe categorii în funcție de gradul de evoluție atins.

In cărțile fundamentale se menționează că atingând aceste grade ucenicul Aryia-șilor disprețuiește formele materiale și sentimentele.

În prima categorie intră oamenii nefamiliarizați ori care nu sînt atrași de aspectele spirituale.
Urmează diferite etape dintre care este de remarcat etapa disoluției când practica vipasana aruncă o lumină nouă neobișnuită asupra mediului înconjurător și a corpului propriu.
Are loc perceperea dispariției și reapariției lumii, a elementelor înconjurătoare, copaci, pământ, cer. Fenomenul evocă imaginea unui om nou, a unei lumi noi proprii încercărilor inițiatice care schimba lumea veche, schimbă perspectiva asupra ei. Se afirmă că există mii de minți succesive ce apar neîncetat și dispar, în fiecare moment .


O etapă următoare este “Sotipathana” înseamnă învingător împotriva curentului Samsarei, al ciclului existențelor .

Un efect al practicii sale spirituale meritorii este că el nu se va mai încarna în lumile inferioare: lumea infernală, preta –lumea fantomelor, lumea animalelor și lumea umană, căci și aceasta este văzută în concepția budistă ca o lume a suferinței, un plan inferior al existenței în care nu este de dorit să renaști.
Totuși se arată că lumea aceasta este cea mai bună pentru o ființă pentru a medita întrucât există oaze de liniște , locurile și atmosfera prielnică pentru a practica meditația. Acesta este un aspect demn de luat în seamă întrucât este menționat că în planurile superioare atmosfera de sarbatoare distrage fiinta de la practica meditatiei.

Stadiul de dinainte de eliberare este “arahant” - omul sfânt în care setea de plăceri, de existență, dorință, atașamentul față de ceva sau cineva- sete cauzată de ignoranță este stinsă.
De asemenea se menționează că în urma unui antrenament intens și continuu timp de cateva zile , sapte sau mai multe se poate atinge starea de pace, de încetare a suferințelor- “nibbana” în pali, corespondentul lui nirvana din sanscrită. In acest sens ramura Theravada se diferențiază de curentele indiene și de curentul budist Mahayana.



În legătură cu condiția purității morale, “sila”, se menționează că însuși actul în sine al notării purifică.
Notarea mentală duce prin activitatea de atenție concentrată asupra fenomenelor fizice și psihice la purificare căci pe masură ce sunt notate ideile, gandurile care apar în sfera mentală dispar: astfel a planifica, a reflecta, a dori dispar pe masura ce sunt notate. Acesta este un lucru neobișnuit și tulburător pentru omul socializat în mod obișnuit, pentru european.
Există astfel în învățătura budistă o contradicție între a reflecta, a gândi și a întrerupe fluxul gândurilor prin practica înregistrării fenomenelor fizico-psihice care sunt evidente fără a te lasa antrenat în curgerea mentală obișnuită.
Întrebările sînt de unde provine curgerea nesfârșită a gândurilor, în ce sens este , pozitiv sau negativ și ce rol au voința, puritatea acțiunile, efortul mediul uman și fizic inconjurător în această curgere.

Există o similaritate între metoda budistă și cele mexicane de blocare a mentalului , a gândurilor, a dialogului interior care are loc în continuu în minte.
Astfel în practica toltec se recomandă a încerca să rupi dialogul neîncetat al gândurilor. Practici ajutatoare – complementare sînt contemplarea orizontului, a unei ape, privirea încrucișată nefocalizată asupra lumii.
O altă metodă este ” a inunda “ creierul prin mișcări ca niște pase asemănătoare cu cele din katas- urile de respirație din karate ori tai-chi.


O atenție deosebită o primește somnul. Se consideră că un meditator ar trebui să doarmă doar o oră pe zi mergând maxim până la patru ore, ceea ce reprezintă un timp suficient .
De observat că în timpul somnului comentariile budiste nu fac nici o mențiune și de asemenea se afirmă că în timpul somnului nu se poate continua practica meditației.
De remarcat ca studiile științifice de ultima oră efectuate de specialiștii japonezi pe perioade de zece -treizeci de ani pe mii de persoane au stabilit statistic ca persoanele care dorm cinci, șase ore pe noapte trăiesc mai mult și mai bine decat cele ce dorm șapte, opt ore sau mai mult.
Invățăturile toltec sînt în sensul că conștientizarea trebuie practicată și în vis.Acestea apelează la diferite exerciții ajutătoare pentru ca conștiința să înregistreze starea de vis, pe care în mod normal nu o percepm ca atare.
Se menționează că practica meditației duce la multe nopți nedormite efectiv și aceasta este în puterea omului, deși pare incredibil occidentalului obișnuit cu ritmul celor opt , zece ore sau mai mult de lucru la birou zilnic.
O noapte este un termen lung pentru a face un progres, pentru a face alt “fel” de activități, experiențe.
Starea minții în somn este considerată curent pasiv subconștient –“bhavanga” în cursul căruia activitățile mentale sînt considerate absente.


Se menționează ca efecte directe ale practicării tehnicii încetarea stărilor incomfortabile, a durerilor fizice, a stărilor mentale proaste, neplăcute, ameliorarea unor boli ușoare și chiar vindecarea lor.
De asemenea se menționează și vindecări în cazul bolilor grave. Este o reflectare a principiului “mens sana in corpore sano” cu fluxul îndreptat astfel de la spirit la corp, spiritul sanatos, purificat de “tentațiile existenței, ale lumii materiale , “tanha” în pali, duce la însănătoșirea corpului.
De fapt acesta este și sensul firesc iar alăturarea făcută de strămoșii latini este o interdependența cu doua sensuri de acțiune și nu doar unul.
Alte efecte sunt o stare de liniște, de pace interioară care se resimte la cateva minute de practică.
Este de remarcat că în momentul în care atenția se concentrează pe acțiuni ca mersul, acesta ese puțin nesigur, afectat.
Cand aceasta are ca obiect respirația ritmul respirației se alterează, este mai rapid, ca pentru a grăbi momentele grele ale meditației, în care atenția trebuie să facă un efort și conștiința să lucreze- ceea ce creează o stare de oboseală, sau mai lent, pentru a observa clar etapele și diferențele , pauzele dintre ele, pauza în respirat, când se poate nota mental senzația de atingere cu solul , poziția, eventuale sunete, starea corpului.

O condiție pentru practicarea meditației , ce poate fi privită și ca o etapă în sine este cea a purității minții și a moravurilor- “sila”. Legat de acest aspect însuși actul în sine al meditației este purificator, îl purifică pe cel ce meditează.

Astfel se recomandă a se nota ideile care vin în minte în timpul meditației numindu-le foarte sever “obstacole”, obstacole care trebuie depășite în calea obținerii purității minții și a ințelegerii limpede a fenomenului minte materie.

Există astfel în învațătura budistă o contradicție între a reflecta, a gândi și a întrerupe fluxul gândurilor prin practica înregistrării fenomenelor fizico-psihice care sunt evidente.

Este sigur că practica necesită blocarea gândurilor ce par a veni fără sfârșit, însă învățătura se bazează pe trăirea aspectelor teoretice , cunoașterea lor astfel și nu doar prin lectura ori gândire.




În una din scrierile budiste fundamentale se menționează cu privire la conceptul de minte :

Duranganam ekacaram
Asusiram guhasagam
Ye cittam samamessanti
Makkhanti marabandhana .


Inaintând departe, rătăcind singură,
Fără formă și stând într-o peșteră
Cei ce rețin mintea
Sînt cu siguranță eliberați din legăturile răului.

Este accentuată importanța pe care o are înfrânarea minții și rolul pe care aceasta îl joacă în eliberarea de legăturile karmice .


În perspectiva budistă mintea este ceva nou în fiecare moment; există practic mii și mii de minți ce apar și dispar, viziune optimistă căci ne îngăduie să lăsăm în urma inhibările și complexele din trecut și să păstrăm totuși legatura cu timpul scurs. Cu atât mai mult cu cât aceasta se poate concentra pe un singur obiect mental la un moment dat rezultă că meditația vipasana se poate practica doar în mod alternativ pe mers sau pe respirație.
Nu este posibil a se realiza o dubla meditație pe cele doua aspecte sau pe alte aspecte.

Însă procesele mintii se produc cu mare viteză și în timpul meditației obișnuite mintea are un scurt ragaz în care rătăcește, căci asta este natura ei după cum este și descrierea de mai sus.

Dialogul interior este un concept analizat și de tolteci și reprezintă discuția continuă care are loc în mintea noastra. Acesta are tendința de a se menține și în timpul meditației.

Pe măsură ce se desfașoară actul notarii ritmul gandirii se adaptează și se integreaza meditatiei curgand ca un flux mai mic ce incearcă să se sustragă controlului exercitat prin meditație. Astfel apare un efect secundar, o mărire a vitezei de reacție a creierului care nu poate fi decât benefică.

Ideea unei meditații extinse apare în acest context și constă în a medita , a nota mental procesele fizice evidente ale corpului in timpul mișcării: mersul și respirația.
Astfel o meditație de rezervă ar putea fi suprapusă peste noul flux mental care izbucnește. Desigur problema care se pune este care ar trebui să fie obiectul de meditație primar, principal: respectiv elementul de pamânt sau elementul de aer.
Invățătura budistă arată că mintea poate avea la un moment dat un singur obiect chiar dacă oamenii au convingerea că se concentrează pe mai multe obiecte în același timp: auzit, văzut, mâncat, citit, privit la televizor.
În realitate fiecare din aceste acțiuni se desfășoară secvențial dar în niște segmente foarte mici, greu observabile sau deloc.
Pe tot parcursul practicii individul învață să segmenteze , să împartă în pași succesivi fiecare acțiune cât de simplă.

Un exemplu sugestiv în acest sens este că în timp ce mănâncă meditatorul trebuie sa noteze gustul, plăcerea de a mânca și fiecare act fizic implicat în acțiune: se notează pe masură ce se desfășoară acțiunea într-o schemă similară roboticii fiecare mișcare și senzațiile, gândurile care intervin.
Mancarea generează o stare plăcută și aceasta trebuie notată iar acest aspect are corespondent în practicile yoghine indiene de a consuma neutru alimentele bune și cu gust rău.

Se accentuează pe faptul că practica se face tot timpul zilei, singura pauză fiind în timpul somnului. Deși un asemenea efort mental , spiritual continuu pare foarte greu pentru europeni și inerția activităților obișnuite împinge la pauză, relaxare, comoditate de a privi lumea, aceasta este o condiție pentru progres în meditație.




Þelul în budism este de a atinge starea încetării suferințelor, numită și nibana. Criticile aduse budismului privesc acest concept ce poate fi ințeles de occidentali și ca o încetare totală a existenței ca și ideea lipsei unui eu, a unui suflet nemuritor, neschimbat de-a lungul vieților idee respinsă de budiști.
Practica vipasana aruncă o lumină nouă asupra universului înconjurător și a omului, reprezintă o provocare pe calea cunoașterii.