,,A văzut tata pe cineva mîncînd...”

Doi țigănuși vorbeau odată pe-un caldarîm: ,,Mă’ știi ce bun e laptele cu mămăligă?”, îl întreabă unu’ pe celălalt. ,,Dar tu de unde știi mă’?”, pare nedumirit al doilea. ,,A văzut tata pe cineva mîncînd”.
Aparte de bieții urmași ai indienilor statorniciți de secole în praful ridicat, odată, de copitele calului lui Mircea cel Bătrîn, putem vorbi de mentalitatea unui popor latin, cu influențe romanice, slave, rusești, iar mai apoi occidentale (pe parcursul a vreo 2.000 de anișori). Singura constantă pe care eu o recunosc în istoria poporului nostru este accea de a se fi luat după altul. Ca și copilul de țigănuș, ne gîndim că este bun ce vedem la alții. Mai întîi am fost trup și suflet cu Decebal; pînă cînd s-a sinucis de teamă să nu cadă în mîinile dușmanilor. Au venit romanii și după anul 106 ne-au romanizat. (însă de data asta chiar a fost bine. Dacă rămîneau dacii necuceriți era vai de mama noastră... oieri necizelați, care nu văzuseră apă decît în rîuri și de la ploaie.) Ne-au impregnat o mică parte din stilul lor de a ridica ceva mai mult decît antreuri din lemn, ne-au învățat că apa se poate aduna și într-o baie și că oamenii nu trebuie să se spele laolaltă cu oile, în jgheaburi.
Au venit apoi vreo cîteva secole popoarele migratoare. Și ăstea au avut folosul lor: tot migrînd au învățat și ele îndeletniciri de pe la alții, apoi ne-au împrumutat nouă o rudimentară noțiune de comerț. E drept că nu i-am putea nicioadă ajunge pe evrei!!!
În sfîrșit limba și statul romîn s-au format... cu pauze în istorie (nu prea mai știe nimeni ce s-a întîmplat vreo 800 de ani după retagerea aureliană), cu chiu, cu vai... Dar au început să existe. Au rîvnit apoi ungurii la noi și unii de-ai noștri sînt de-a dreptul convertiți și astăzi. Le pare rău că nu a rămas Transilvania alipită Ungariei de astăzi, Imperiului Austro-Ungar de atunci, ca să fim și noi mai înaintați cu economia, cu civilizația, cu una, alta...
Apoi am conviețuit vreo jumătate de secol cu poporul lui Petru cel Mare. La început mai cu sila, pînă s-au învățat unii atît de mult încît acum regretă schimbarea. Cert este că am împrumutat (se vrea a se zice ,,ni s-au impus”) destule și de la friguroșii ăștia: colhozuri, colective, CAP-uri, Siguranța, DIE, partid unic, Ana Pauker, canale, case ale Republicii, manifestații prezidențiale...). Am scăpat de armata lor pe la 1958 și de ei - 30 de ani mai tîrziu.
În 2004 ne-am afiliat Organizației Nord Atlantice și am zis că este spectaculos! După ce SUA au vrut scut anti-rachetă pe teritoriul României, era cît pe ce să ne-o luăm iar în barbă, de la Putin, de data aceasta. În 2007 am găsit că este bun un alt amestec de lapte și mămăligă: Uniunea Europeană. Pînă cînd ne-au arătat cei ,,europenizați” înaintea noastră o duzină de stegulețe pe toate domeniile, de la agricultură pînă la justiție.
Că ,,văzuse tata pe cineva mîncînd” nu înseamnă că sigur era bună haleala. Mai potoliți-vă măi, flămînzilor!!!