Auzi? Auzi cum cad picăturile de ploaie? Uite una, încă una, încă una! Vaaaai câte sunt!!! Așa curg în sufletul meu lacrimile ce mă întunecă și-mi aduc durerea. Dar oare de ce? De ce e nevoie să le las să iasă! Mai bine ar fi fost să fi rămas aici cu mine, să nu le dau nimănui, din cauza nimănui, pentru nimeni, să mi le păstrez ca să mă încarc cu bucuria de a le ști ale mele. Dar puterea de a mi le smulge din mine a fost mult mai mare. Dragostea le-a făcut să iasă la suprafață și să strige în gura mare: ,,Suntem libere! Am ieșit, asta am și vrut, să ne lași, să ne dai drumul ca să spunem lumii că iubești, că trăiești, că exiști. Lasă-ne să fim iarăși ceea ce am fost și înainte. Știm că te doare, știm că suferi că ne vezi libere, știm că ne-ai fi vrut doar pentru tine. Dar nu se poate! Trebuie să ieși și tu din starea în care te-ai introdus cu sau fără voia ta! Hai, nu fi supărată pe noi. Noi nu vrem decât să-ți facem un bine. Zâmbește, fii fericită, fii bucuroasă că ai scăpat de noi și că ți-am eliberat sufletul din chingile în care l-ai încătușat! Acum...picăturile de ploaie cad una câte una așa cum și noi vrem să ieșim din tine ca să nu-ți mai pricinuim suferință. Fii fericită, iubește, lasă-te iubită!!!’’
Ploaia cade peste trupul firav și trist, lacrimile sărate se amestecă cu picăturile dulci de ploaie, se preling una câte una pe chipul de pe care se smulge un zâmbet, e zâmbetul ce arată bucuria că sufletul se simte eliberat de strânsoarea durerii. Dragostea a învins, a dat voie inimii să iubească, a dat voie rațiunii să simtă și să trăiască. Ploaia a spălat toată suferința și a adus lumina și căldura ce parcă dispăruse pentru totdeauna din mine. Se prelinge pe obrazul brăzdat de durere, o ultimă picătură, e ploaia ce-l spală și aduce frumusețe în loc, sau e ultima lacrimă ce vestește sosirea miracolului, acela al iubirii ce încearcă să mă pătrundă.
Să lăsăm norii întunecați să ne curețe de suferință și durere, să lăsăm ploaia să ne spele incertitudinea și necredința, să lăsăm lacrimile să iasă, ca să ne ușureze sufletul. În locul lor să rămână doar: bucuria, fericirea, iubirea, încrederea, speranța. Totul va fi bine...!