Cel mai mult din viață mie-mi place somnul. Dacă n-ar trebui să-mi satisfac necesitățile supraviețuirii cred că aș dormii în permanență. Și asta pentru că-n somn am niște vise extraordinare, mai spectaculoase ca orice film și care-mi dau niște senzații grozave. Iar dacă se mai întâmplă să am câte un coșmar conștientizez rapid starea de vis și-l întrerup imediat sau îl modific. De o complexitate și veridicitate deosebită îmi permit un mare control asupra lor și mai ales pot să fac niște lucruri imposibile în viața reală. Avută încă din copilărie, când o percepeam ca un coșmar, dar cu efecte puternice este senzația de cădere în gol, care aproape invariabil se încheie cu un tresărit ce-mi zguduie tot corpul și care de regulă mă trezește din somn. O altă senzație deosebită, de o dată mai recentă, este cea de înot. Dar cea mai grozavă senzație este cea dată de posibilitatea zborului, al plutirii prin aer, al levitației.
Tuturor acestor vise, la o psihanaliză le pot găsi explicații în inconștient. Astfel: căderea în gol – văzută în copilărie ca un coșmar provine din frica unui asfel de accident, dat fiind că am fost un “copil-maimuță”; înotul – a apărut în lumea onirică concomitent cu data la care am învățat să înot, plăcerea resimțită fiind o translație din lumea reală; zborul – își are justificarea în cea mai mare dorință a mea, poate chiar datorită irealizibilității suprema dorință, ce vine pe undeva, din aspirația spre perfecțiune, aceea de a zbura prin mijloace proprii, asemeni păsărilor. Dar dincolo de toate explicațiile logice ce pot fi date, rămân toate senzațiile ce le “trăiesc” în aceste vise. Și care, cu tot meschinul meu orgoliu scriitoricesc, depăsesc cu mult capacitățile-mi de a le descrie. Poate și pentru că nu există cuvintele necesare, superlativele trebuincioase pentru o astfel de tentativă.
Coroborat cu iluzoriul și meschinul vieții, toate experiențele onirice mă fac să-mi doresc o trăire permanentă în lumea aceasta, a viselor.
Extrapolând cumva, îmi imaginez moartea ca un vis permanent… O astfel de afirmație este însă cu două tăișuri: pe de o parte poate ușura acceptarea morții pentru mulți, însă pe de alta poate fi o pledoarie pentru sinucidere. Însă pentru cei înclinați spre cea de-a doua variantă trebuie amintit că visul poate fi și un coșmar, iar pentru a înlătura aceasta trebuie să face sacrificii: “Trebuie să trăiești viața ce-ți e dată pentru a merita moartea.”